13. Исихазм в Румынии

Краткая общая история румынского исихазма

До недавних пор было принято считать, что румынский исихазм существует как историческое явление, лишь начиная с XVIII века. Однако не так давно были опубликованы труды весьма авторитетных ученых, которые доказывают, что румынский исихазм имеет свое начало в той же эпохе поздневизантийского исихазма, когда жил и подвижничал святой Григорий Палама. Среди этих трудов мы выделим, прежде всего, две книги. Первая из них – «Din istoria isihasmului în Ortodoxia română» («История исихазма в румынском Православии»), ее автор – священник и профессор, один из крупнейших православных богословов современности Думитру Станилоаэ (1902–1994). Книга появилась впервые в составе VIII тома румынского «Добротолюбия», выпущенного о. Думитру («Filocalia», vol.VIII, 1979) и вышла отдельным изданием в 1992 г. Второй же труд – сборник «Paisianismul, un moment românesc în istoria spiritualităţii Europene» («Паисианизм, румынское явление в истории европейской духовности»), опубликованный в Бухаресте в 1996 г. и содержащий исследования проф. Дана Замфиреску и архимандрита Чиприана Захарии. Безусловно, можно было бы назвать и многие другие труды, но мы ограничимся указанными, как наиболее обобщающими. Они создают достаточно ясный образ того, чем был в действительности румынский исихазм в своей эволюции, от зарождения и до той вершины, когда в XVIII в., благодаря деятельности преп. Паисия Величковского, румынский исихазм стал называться «паисианизмом». В них показывается, что столь значительное явление в духовной жизни Православия, каким был исихазм с начала XIV в., не могло остаться незамеченным в Румынии, которая в то время начинает принимать у себя самых известных представителей исихазма православного мира.

Существует два этапа развития исихазма в Румынии: первый включает период, когда формируются румынские княжества и митрополии; это время отмечено приходом в румынские земли преподобного Никодима Афонского, а также деятельностью Патриарха Тырновского Евфимия: они оба были великими исихастами. Второй же этап составляет то время, когда с Афона в Молдавское княжество приходит Паисий Величковский, принося с собой новый дух, благодаря которому вся святоотеческая литература приобретает новые акценты. На этом этапе появляется «Добротолюбие» в румынском переводе – причем еще прежде того знаменитого издания 1782 г., которое известно во всем мире под названием «Венецианского» и было выпущено под руководством святого Никодима Святогорца на средства малоизвестного греко-румынского князя Иоанна Маврокордата. То новое, что мы узнаем из компетентных исследований архимандрита Чиприана Захарии, состоит в важном выводе: первым изданием «Добротолюбия» в переводе на один из современных языков не является Венецианское издание; как представляется, первыми здесь были румыны122. Это было возможным, в первую очередь, благодаря «филолого-аскетической школе» Паисия Величковского, как ее удачно назвал современный греческий ученый А.-Э. Тахиаос.

К 1769 г. были уже напечатаны [?? см. прим. 7 –Ред.] практически все разделы «Добротолюбия» Никодима Святогорца, начиная с творений святого Симеона Нового Богослова, первого великого исихаста: эти творения были полностью напечатаны на румынском языке раньше, чем на любом другом современном языке. Однако для этого достижения, венчающего выделяемый нами этап, необходим был не только великий труд, но и большее, внутренняя молитва (или же «умная молитва», как ее называет Евагрий Понтийский).

Итак, кто же суть первые исихасты, известные у нас?

Как мы сказали уже, исихазм пришел к нам в XIV веке, приблизительно сразу же после того как святому Григорию Паламе удается утвердить в Византии учение о нетварной благодати. Румынский митрополит Тит Симедря показал123, что румынские исихасты существовали уже и среди учеников святого Григория Синаита, пришедших из Парории и Калифарева (современная Болгария). Особую связь имели румынские княжества с Афоном и, прежде всего, с монастырем Кутлумуш; Афон же был, как известно, главным центром византийского исихазма. Именно с Афона пришел в Румынию преподобный Никодим, и с Афона же пришел настоятель кутлумушского монастыря Харитон, чтобы просить князя Владислава I-го о помощи для реконструкции этого монастыря, где подвизалось множество румынских монахов. Таким образом, Румыния стала ктитором Кутлумуша.

Исихазм был также поддержан и великими Константинопольскими Патриархами Каллистом и Филофеем Коккином, из коих последний, к тому же, – прямой ученик и биограф святого Григория Паламы. Палама вел полемику с римо-католической концепцией, утверждающей, что Бог может быть познан лишь исключительно разумом, наукой и культурой.

Для нас, румын, самой близкой фигурой остается преподобный Никодим Тисманский, реорганизатор румынского монашества и основатель у нас общежительных монастырей. Он также пришел с Афона, вел богословскую переписку с Евфимием Тырновским, который, в свою очередь, был учеником другого известного подвижника-исихаста, святого Феодосия из Калифарева. Подвижничество и вся деятельность преподобного Никодима оставили глубокий след в румынском Православии; благодаря ему монастырская жизнь была реорганизована, обновлена и наполнилась энергией. Возникла и сложилась традиция общежительных монастырей, которая продолжается и до сегодняшнего дня. Начало развиваться монашество, которое с тех пор, на протяжении вот уже пяти столетий, питает своею духовностью румынскую культуру. И всё это были плоды исихастского течения, которое означало, с точки зрения культуры, переоценку всего святоотеческого наследия. В результате, первые переводы (хотя и на славянском языке124) святоотеческих творений в Молдавии и в Царе Ромыняскэ125 появляются уже в начале XV века. Практически всё, что было создано в то время на духовном поприще, было сделано под сильным влиянием исихазма.

В Царе Ромыняскэ исихазм пробил себе дорогу даже и в княжеский дворец, так что сам Великий князь Нягое Басараб (1512–1521) написал в духе исихастской литературы свой знаменитый труд «Наставление сыну Феодосию». В этот труд были включены фрагменты первых переводов на румынский язык из «Гомилии о терпении» св. Иоанна Златоуста и «Гомилии на Преображение» св. Ефрема Сирина, с несколько измененными названиями туда вошли также фрагменты из «Евхология» и один фрагмент о молитве из св. Иоанна Лествичника. Как образчики и как источники вдохновения, здесь служили также «Патерик Константина Великого» и «Κατάνυξις» некоего Симеона Монаха, которого долгое время отождествляли с Симеоном Метафрастом. Возможно, что при написании труда определенное влияние на Великого князя имел и другой очень известный исихаст: святой Нифон II, архиерей в Царе Ромыняскэ и Патриарх Константинопольский в 1505–1508 гг., с которым Нягое Басараб был близко знаком. Как выразился известный румынский ученый Дан Замфиреску, всё, что мы знаем про Нягое Басараба, показывает, что под мантией князя у него на самом деле скрывалась монашеская ряса. В то время как на Западе Макиавелли писал свой свой известный труд «Il Principe» («Государь»), где излагал те принципы управления государством, по которым до сего дня управляется западный мир, – в это же время в Румынии, как и вообще в православном мире, люди занимались чтением и переводами Святых Отцов и утверждалось, что управление любым государством должно иметь целью приближение людей к Богу. Несомненно, в формировании такого образа мышления сыграли большую роль исихазм и его многочисленные представители, такие как Гавриил Урик, Григорий Цамблак и другие, чьи имена мы уже приводили выше.

В течение четырех веков вся эта атмосфера глубоких религиозных переживаний, питаемая румынским монашеством, представлялась загадкой для монахов из других стран, которым приходилось путешествовать по румынским землям.

Начиная с XVIII в., русские и украинские монахи также находят здесь благоприятную почву для истинного православного подвига. Так было в случае преподобного Василия Поляномерульского. То был русский монах, который обосновался неподалеку от Бузэу, в местах, где испокон веков подвизалось немало монахов-пустынников. Василий Поляномерульский избрал это место, потому что именно здесь он нашел благоприятные условия для практики Иисусовой молитвы и для переводов творений Святых Отцов. Он был тем, кто подготовил почву для прихода Паисия Величковского, человека, давшего свое имя целой эпохе.

Как на румынском, так и на русском языках о святом Паисии написано очень много126, и поэтому мы не будем останавливаться на его личности, уже столь известной. Отметим лишь несколько наиболее важных его достоинств. Тем новым, что он привнес в румынское монашество, и не только в румынское, была не сама практика Иисусовой молитвы, а ее распространение среди более широких кругов монахов из общежительных монастырей127. Он пришел с Афона с группой монахов, славян и румын, которые уже подвизались в исихастском делании. В своей деятельности он наследовал Василию Поляномерульскому. Благодаря Василию и, в особенности, благодаря Паисию, XVIII век является началом сильнейшего исихастского движения в румынских землях. В это время появляются не только те, кто практикует Иисусову молитву, но также и те, кто заново вводит в жизнь святоотеческое наследие.

Заслуга святого Паисия заключается и в том, что он сумел собрать вокруг себя таких людей, которые не только любили молитву, но, более того, понимали, что любая молитва, оторванная от настоящей православной традиции, испытанной великими Отцами Церкви, становится не дорогою ко Христу, а всего лишь пустой философией, пустым искусством. Поэтому все они уделяли особое внимание чтению и осмысливанию творений Святых Отцов, имевших большой молитвенный опыт. Можно было бы перечислить множество имен тех, кто внесли ценный вклад в духовность румынского Православия и Православия в целом, но все эти имена содержатся в представленной библиографии. Они составляли переводческую элиту и перевели с греческого и славянского множество книг, оставив по себе славу знаменитой переводческой школы; но, в первую очередь, они были людьми духовными.

Святой Паисий не смог все же перейти границу славянского языка128. Как представляется, он перевел «Добротолюбие» на славянский с рукописей румынских переводов, к тому времени уже сделанных с греческого его учениками129. Великая заслуга их заключается именно в том, что они начали переводить тексты «Добротолюбия» не на славянский, а, в первую очередь, на румынский, по рукописям, которые сами они принесли с Афона.

В период между 1763 и 1782 гг. в монастыре Драгомирна были уже полностью переведены на румынский язык все тексты, которые вошли в содержание Венецианской Филокалии св. Никодима Святогорца130. Исключительным представляется тот факт, что, наряду с полным румынским переводом творений св. Симеона Нового Богослова (с которого и началась переводческая деятельность) и переводами других Отцов «Добротолюбия», здесь присутствуют и тексты, принадлежащие великим русским исихастам XV века, как например, св. Нилу Сорскому, – что указывает на ясность духовной ориентации румынских монахов.

К 1769 г. были уже переведены на румынский все тексты, которые позже были напечатаны в Венеции. Драгомирненское «Добротолюбие», хотя и не вышло в свет в виде единого издания, как венецианское или же московское, появившееся около века спустя стараниями святого Феофана Затворника, тем не менее остается первым переводом «Добротолюбия» на один из современных языков. Несколько позднее издания Никодима Святогорца, в монастыре Нямц появляется в рукописной форме, на румынском языке, другой текст «Добротолюбия», более обширный, чем греческий. В этом тексте присутствуют переводы предисловия и кратких вступительных заметок Никодима, а также и несколько новых творений, как например, Марка Подвижника.

Поскольку аскетизм был всегда свойственен монашеству. главная заслуга св. Паисия заключается не в том, что он был великим аскетом. Специфика паисианизма кроется в его социальной стороне, в его открытости миру131. Огромный переводческий труд не был совершен исключительно для монахов, он явился шагом к популяризации, распространению силы монашеской духовности, силы духа молитвы – и, может быть, не случайно, что все эти события происходили в век просветительства, век разума. В то время как на Западе начиналась и усиливалась секуляризация, на Востоке Европы новый подъем исихазма доказывал, что обособленный разум без внутреннего духовного самоуглубления не в состоянии приблизить человека к Богу. Конечно же, это не означает отказа от науки и от культуры вообще, хотя некоторые и думают в наши дни, что такое отношение свойственно Православию. Подразумевается лишь, что жизнь в Боге возможна только через молитву, через внутренний духовный подвиг. Обширный процесс деятельности по переводам творений Святых Отцов, так же как прежде – сама жизнь этих Отцов, являет нам идеальный пример гармонии между верой и наукой.

В течение многих веков, вплоть до сегодняшнего дня, исихазм не перестает находить своих последователей в Румынии. Это проявлялось, в частности, в том, что деятельность по переводам святоотеческой литературы не оборвалась со смертью старца Паисия, но была продолжена его учениками. В наши же дни, великий румынский богослов Думитру Станилоаэ заново переводит и издает весь состав венецианского «Добротолюбия», добавив к нему и ряд новых текстов. Но еще до о. Думитру, святой Паисий Величковский и его школа нашли своих последователей и продолжателей в лице двух архиереев: Вениамина Костаки, Митрополита всея Молдовы, и Григория Даскэла, Митрополита Цары Ромыняскэ, которые, в свою очередь, стали корифеями переводческого дела. Что же касается национальной культуры в целом, то необходимо подчеркнуть, что в течение всего XIX столетия она развивалась под исключительно сильным влиянием паисианизма. Настало время, когда румынский язык занял должное место в жизни нации, и это совершилось в большой степени благодаря исихастам, ученикам святого Паисия Величковского. Подчеркнем снова тот знаменательный факт, что первый перевод «Добротолюбия» был совершен именно на румынский язык; и значение этого события равнялось значению перевода и распространения текста литургии на румынском языке. Необходимо также упомянуть здесь и настоятеля Великой Лавры Черника, старца Георгеа, равно как и другого представителя исихастской традиции, подвижника в подлинном духе Православия, святителя Калиника Черникского. Благодаря их подвигу, паисианизм начал теперь распространяться в Царе Ромыняскэ, на территориях, окружающих Бухарест.

Конечно, были и ныне есть также многие другие подвижники, что подвизались на духовную брань с Иисусовою молитвою и тем привнесли славный свой вклад в утверждение румынского Православия. Важно подчеркнуть и ту атмосферу соборности, которая сопровождала эпоху святого Паисия, атмосферу, которая царила благодаря присутствию в румынских монастырях подвижников самых разных национальностей. Безусловно, начало этого феноменального движения не является заслугой исключительно румынских монахов; однако румыны не забросили его, а сумели достойно им воспользоваться и обогатить его, оставив потомкам великий труд – перевод на национальный язык произведений великих отцов Православной Церкви. Эта традиция была продолжена в наши дни по инициативе Патриарха Юстиниана (1948–1977). Начиная с 1978 г., появляется целая плеяда переводчиков и многие издания творений Святых Отцов, объединенные в серию под названием «Отцы и Писатели Церкви» («Părinţi şi Scriitori bisericeşti»). Сюда входят многочисленные важные произведения святоотеческой и церковной литературы, как патристического, так и неопатристического периода. Более полную картину румынского исихазма дает представляемая библиография, которая является исключительно румынской132.

(Пер. с рум. автора под ред. С. С. Хоружего)

O scurtă şi generală istorie a isihasmului românesc

 

Până nu demult, s-a crezut că despre un isihasm românesc nu se poate vorbi decât pentru secolul al XVIII-lea şi după. Dar, relativ recent au apărut studii ale unora dintre cei mai autorizaţi autori care arată că isihasmul la noi este contemporan cu epoca propriei sale apariţii, adică epoca în care a trăit şi activat Sf. Grigorie Palama.

Studiile de care vorbim sunt cuprinse în două volumë cel al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, «Din istoria isihasmului în Ortodoxia română», în Filocalia, vol. VIII, 1979 şi reeditat în extras în 1992 şi un altul alcătuit de profesorul Dan Zamfirescu, «Paisianismul, un moment românesc în istoria spiritualităţii europene"¸ Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1996, conţinând studii ale P.C. Arhimandrit Ciprian Zaharia. Evident că se pot enumera şi alte multe studii, dar ne limităm la acestea mai sintetice.

Acestea au meritul de a contura o imagine suficient de clară despre ceea ce a fost isihasmul în Ortodoxia românească, despre debutul său şi evoluţia sa până la a căpăta numele unuia dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai lui din sec. al XVIII-lea – Paisie Velicikovski – paisianism.

În studiile enumerate se arată cum isihasmul este poate cel mai însemnat curent duhovnicesc al secolului XIV, până azi, imposibil să nu se facă simţit în întreaga Ortodoxie şi cu atât mai mult în cea românească care începea să fie gazdă, din epoca amintită, a personalităţilor care-l reprezentau.

Sunt două etape în evoluţia isihasmului în Ortodoxia românească: prima priveşte perioada întemeierii Ţărilor române şi a mitropoliilor lor, perioadă care cunoaşte venirea isihastului Nicodim de la Athos la Tismana sau cunoaşte nume mari precum cel al patriarhului Eftimie al Târnovei, strălucit reprezentant al de curând apărutului isihasm. O a doua fază priveşte epoca în care la Athos ajungea Paisie Velicikovski, iar de la Athos venea în Moldova şi aducea cu sine un suflu nou, prin aceea că întreaga literatură patristică căpăta acum accente noi. Era vremea apariţiei «Filocaliei» şi aceasta înaintea aceleia cunoscute de toată lumea ca fiind tipărită la Veneţia, în 1782, sub îndrumarea Sf. Nicodim Aghioritul şi cu cheltuiala unui obscur sau mai bine zis greu de identificat principe greco-român, Ioan Mavrocordat. Mai nou, aflăm din studiile competente ale arhimandritului Ciprian Zaharia că nu aceasta de la 1782 este prima Filocalie tipărită într-o limbă modernă, ci românii se pare că au prioritate în domeniul acesta. Or, asta se datora în mare măsură “şcolii ascetico-filologice”, cum bine o definea învăţatul grec A. Em. Tahiaos, a lui Paisie Velicikovski.

La 1769 erau practic tipărite toate capitolele filocalice ale lucrării lui Nicodim Aghioritul, începând cu Sf. Simeon Noul Teolog, primul mare isihast tipărit integral în româneşte, cu mult înainte de a se tipării în orice altă limbă modernă. Dar, până la această realizare care încununează o perioadă numită – spuneam – paisianism, a fost necesară multă muncă şi nu mai puţină rugăciune a inimii (sau a minţii, după Evagrie Ponticul).

Care sunt deci primii isihaşti cunoscuţi la noi?

Am spus ceva mai sus că, la noi, spiritualitatea isihastă sau filocalică s-a introdus în secolul al XIV-lea, relativ imediat după ce Sf. Grigorie Palama reuşise să impună Bizanţului doctrina energiilor necreate. Mitropolitul român Tit Simedrea arăta133 că existau isihaşti români printre chiar ucenicii Sf. Grigorie Sinaitul, de la Paroria şi Kalifarevo (Bulgaria).

O legătură specială aveau ţările noastre şi cu Athosul în general, cu Cutlumuşul în mod deosebit. Or, Athosul era tocmai “cuibul” isihasmului bizantin. De la Athos ne venise Nicodim şi tot de la Athos ne-a venit stareţul Hariton, protosul Sf. Munte, pentru a-i solicita domnului Vladislav I refacerea mănăstiri Cutlumuş unde vieţuiau şi mulţi români. Aşa devine Cutlumuşul ctitorie românească.

Acelaşi isihasm era sprijinit de marii Patriarhi Calist şi Filotei Kokinnos, acesta din urmă el însuşi ucenic direct şi biograf al Sf. Grigorie Palama ce polemizase cu concepţia romano-catolică potrivit căreia este posibilă cunoaşterea lui Dumnezeu prin raţiune, ştiinţă, cultură.

Pentru noi, românii, figura cea mai apropiată este cea a lui Nicodim de la Tismana, reorganizator al monahismului şi întemietor al mănăstirilor de obşte. Venise de la Athos, purtase corespondenţă teologică cu Eftimie al Târnovei, ucenic al unui alt mare isihast, Sf. Teodosie de Kalifarevo. Venirea lui Nicodim la noi a lăsat urme adânci în Ortodoxia românească al cărei monahism era acum proaspăt reorganizat prin el. Încep să apară mănăstiri cu viaţă chinovitică, mănăstiri care durează până azi. Începe să se dezvolte o viaţă monahală care va alimenta prin spiritualitatea ce-i este proprie cultura pe o perioadă de cel puţin cinci veacuri. Şi totul avea să fie produsul acestui curent isihast, care, din punct de vedere cultural, avea să însemne revalorificarea întregului tezaur patristic. Aşa apar primele traduceri ale operelor Sf. Părinţi, chiar dacă în slavă134, în Moldova şi Ţara Românească, chiar de la începutul sec. XV. Aproape tot ce s-a creat a fost sub impulsul acestui tip de trăire isihastă.

Isihasmul a ajuns în Ţara Românească până la curtea domnească, încât până şi un voievod precum Neagoe Basarab (1512–1521) scria în duh isihast Învăţăturile către fiul său Teodosie. Erau în lucrarea domnului traduse pentru prima oară fragmente din “Omilia despre răbdare” a Sf. Ioan Hrisostom, un extras masiv din “Omilia Schimbării la Faţă” a Sf. Efrem Sirul, erau incluse sub titlu personal fragmente din Evhologiu şi un extras din Sf. Ioan Scărarul despre rugăciune. Nu lipsiseră ca sursă de inspiraţie “Panegiricul lui Consnatin cel Mare” şi “Umilinţa” (Κατάνυξις) unui Simeon Monahul, confundat de critică multă vreme cu Simeon Metafrast. Poate că în demersul său, domnul să fi fost influenţat de un alt mare isihast şi ierarh în Ţara Românească, Sf. Nifon II, Patriarh al Constantinopolului (1505–1508), pe care sigur domnul îl va fi cunoscut. Prin aceasta arăta că sub mantia de domn se ascunde o rasă de călugăr, cum frumos spunea un învăţat român (Dan Zamfirescu). Atât de profund se împământenise isihasmul la noi, într-un secol în care Machiaveli cu al său “Principe” afirma principiile politice care stau şi azi la baza guvernărilor occidentale; în aceeaşi vreme în care la noi şi în lumea ortodoxă, în general, se afirma că orice guvernare trebuie să aibe drept scop apropierea supuşilor de Dumnezeu. La definirea acestei mentalităţi îşi adusese contribuţia isihasmul prin reprezentanţii săi enumeraţi mai sus şi prin alţii precum Gavriil Uric sau Grigorie Ţamblac.

Toată această atmosferă întreţinută de monahismul românesc a constituit un miraj pentru monahii de alte neamuri care s-au perindat prin ţările noastre timp de patru veacuri.

Din secolul al XVIII-lea călugării ruşi sau ucrainieni au găsit şi ei un teren prielnic pentru a se afirma pe tărâmul trăirii autentice ortodoxe. Este cazul lui Vasile de la Poiana Mărului, călugăr rus care se stabilise în zona Buzăului, plină şi ea de sihăstrii din vechime, pentru că acolo găsise atmosfera cea mai prielnică pentru rugăciunea lui Iisus şi pentru munca de traducere a operelor patristice. El a fost acela ce a pregătit terenul venirii lui Paisie Velicikovski, personajul care va lăsa epocii numele său.

Despre Paisie s-a scris foarte mult în româneşte, cât şi în ruseşte, aşa că nu vom insista asupra personalităţii sale îndeobşte cunoscută, ci doar vom afirma câteva din meritele sale esenţiale. Ceea ce aduce el nou în monahismul românesc şi nu numai, este nu preocuparea pentru rugăciunea lui Iisus, ci introducerea ei în viaţa de obşte135. El venise din Sf. Munte cu o obşte româno-slavă preocupată deja de această rugăciune. Tendinţa respectivă o moştenea de la Vasile de la Poiana Mărului. Secolul al XVIII-lea este prin Vasile, dar mai ales prin Paisie, epoca declanşării curentului filocalic prin excelenţă. Nu este o epocă în care apar pur şi simplu doar rugători, ci mai degrabă aducători în actualitate ai Sf. Părinţi.

Meritul lui Paisie este şi acela că a ştiut să strângă pe lângă sine oameni nu numai de rugăciune, ci oameni conştienţi că o rugăciune ruptă de tardiţia autentică a Bisericii reprezentată de mari Părinţi ai veacurilor trecute nu devine decât o artă a rugăciunii, ci nu un drum către Hristos. de aceea, ei revalorifică la maximum scrierile acelora care avuseseră un cuvânt greu de spus pe tărâmul rugăciunii lui Iisus şi nu numai. Se pot enumera multe nume care s-au impus culturii româneşti, dar şi celei ortodoxe, în general, însă ele se găsesc deja în bibliografia elaborată mai jos. Au fost traducători de elită, în primul rând oameni duhovniceşti, care au tradus din greacă şi din slavonă cu multă uşurinţă, lăsând un urmă-le faima unei şcoli.

Paisie, însă, nu a reuşit să depăşească hotarele limbii slavone136. Se pare că el tradusese în slavonă a sa Filocalie – Dobrotoljubije – după manuscrise româneşti, traduse deja din limba greacă de ucenici de-ai săi. Este meritul acestora de a fi început traducerea textelor filocalice, nu în slavonă, ci mai întâi în româneşte, după manuscrise aduse de ei înşişi de la Athos.

Între 1763–1782 fuseseră traduse deja integral în româneşte, la mănăstirea Dragomirna, toate textele care vor face conţinutul Filocaliei veneţiene a lui Nicodim Aghioritul (1782)137. De excepţie este faptul că pe lângă traducerea masivă şi integrală în româneşte a lui Simeon Noul Teolog, căci cu el se începuse, şi a celorlalţi Sf. Părinţi filocalici, apar texte aparţinând unor mari isihaşti ruşi ai secolului XV, precum Nil Sorski, ceea ce dă o imagine clară asupra opţiunilor spirituale ale monahilor români.

La 1769 fuseseră traduse în româneşte toate textele care au apărut şi la Veneţia. Filocalia de la Dragomirna, chiar dacă nu este un volum unitar cum era cel de la Veneţia sau cel care apare o sută de ani mai târziu sub îndrumarea lui Teofan Zăvorâtul la Moscova (1877), în limba rusă, rămâne totuşi prima Filocalie tradusă într-o limbă modernă.

Ulterior apariţiei Filocaliei lui Nicodim Aghioritul, apare în manuscris, la mănăstirea Neamţ, o altă Filocalie românească, puţin mai voluminoasă decât cea greacă. Apăreau traduse acum prefaţa şi scurtele introduceri ale lui Nicodim, iar în plus unele texte noi (Marcu Pustnicul). Interesant de remarcat este faptul că, la această dată monahii erau deja familiarizaţi cu ediţiile de texte ale abatelui J.P. Migne, lucru care situează cultura română la un nivel european.

În fine, meritul lui Paisie nu constă în exersarea virtuţilor ascetice. Acest lucru l-a făcut monahismul din totdeauna. Proprie paisianismului este articularea sa socială138, îndreptarea sa către lume. Marea operă de traduceri patristice nu este făcută în mod exclusiv pentru monahi, ci este o încercare de popularizare a puterii rugăciunii, a puterii spirituale a monahismului într-un veac, poate nu întâmplător, al luminilor (raţiunii). În vremea în care în Apus începea secularizarea, în Răsărit neoisihasmul paisianist continua, ca pe vremea lui Palama, să se încăpăţâneze în a arăta că raţiunea nu te apropie de Dumnezeu. Sau, raţiunea singură nu te apropie de Dumnezeu, fără interiorizare spirituală. Şi aceasta, nu prin a nega puterea ştiinţei şi a culturii cum li se pare multora azi că ar fi propriu Ortodoxiei, ci mai mult prin a afirma puterea trăirii prin rugăciune. De aceea nu este întâmplătoare declanşarea întregului proces de traduceri ale acelora care constituiau exemplul suprem pentru demersul acesta paisianist – Sf. Părinţi, ca unii care reuşiseră perfecta armonizare a ştiinţei cu credinţa.

Neoisihasmul îşi găseşte până azi ecourile în Ortodoxia română, prin aceea că opera de traducere a Marilor Părinţi ai Bisericii este continuată de ucenicii lui Paisie şi reeditată în secolul nostru de marele teolog român Dumitru Stăniloae, el retraducând practic tot ceea ce constituise altădată Filocalia veneţiană, adăugând texte noi. Dar până la el, Paisie şi şcoala sa îşi găsiseră drept continuatori doi mari ierarhï pe Veniamin Costachi, mitropolit al Moldovei şi pe Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, ei înşişi traducători de excepţie din limba greacă. Perioada secolului XIX este una care se desfăşoară prin excelenţă sub semnul paisian, cel puţin din punct de vedere cultural. Venise vremea ca limba română să se impună definitiv, iar aceasta se datora, în mare măsură, ucenicilor isihaşti ai lui Paisie Velicikovski. Încă o dată, faptul de a avea primii în limba naţională, printre celelalte popoare ortodoxe, “Filocalia” nu este puţin lucru, eveniment la fel de important ca acela al traducerii şi impunerii definitive a sfintei Liturghii în româneşte. nu uităm aici să pomenim pe stareţul Gheorghe al marii Lavre de la Cernica, cât şi pe un alt mare reprezentant al isihasmului şi trăirii duhovniceşti în duhul ortodox cel mai autentic, Sf. ierarh Calinic de la Cernica. Prin ei, paisianismul se mutase de acum în Ţara Românească, aproape de Bucureşti.

Sunt încă mulţi alţii care s-au impus pe tărâmul rugăciunii inimii şi care şi-au adus contribuţia la întărirea Ortodoxiei româneşti pe plan european. Demnă de reţinut este adevărata atmosferă ecumenică ce a însoţit epoca lui Paisie, atmosferă datorată prezenţei în mănăstirile româneşti a acestor oameni, provenind din mai toate naţiile ortodoxe. Nu este meritul exclusiv al românilor declanşarea acestui curent-fenomen, dar, odată declanşat, românii au profitat de el, oferind posterităţii preţioasa operă de (tr)aducere în limba naţională a Marilor Părinţi ai Bisericii. Ea a fost continuată până azi şi prin apariţia unei noi serii apărute începând cu anul 1978, din iniţiativa vrednicului de pomenire Patriarh Iustinian (1948–1977). Seria se numeşte “Părinţi şi Scriitori bisericeşti” şi cuprinde sau încearcă să cuprindă aproape toate operele importante ale Sfinţilor Părinţi din perioada patristică şi post-patristică.

În continuare, vom oferi o bibliografie care poate ajuta la întregirea acestei imagini foarte generale asupra isihasmului românesc, o bibliografie şi ea exclusiv românească.

Справочно-библиографические материалы139

1. Овчинникова-Пелин В. С. Сводный каталог молдавских рукописей, хранящихся в СССР: Коллекция Ново-Нямецкого монастыря (XIV-XIX вв.). Кишинев 1989. 438, 47 репрод.

2. Bianu I., Hodoş N., Simionescu D. Bibliografia româneasca veche (1508–1830). I (1508–1716). II (1717–1808). III (1809–1830). Bucureşti 1912–1936.

3. Fecioru Dumitru, pr. Bibliografia traducerilor in româneşte din literatura patristică Bucureşti 1833. 1 (1): Epoca dela 1691 până la 1833.

4. Fecioru Dumitru, pr. Un catalog vechi de manuscrise şi carti al Bibliotecii Manastirii Neamtului. Bucureşti 1941. [Отд. оттиск из: BOR 1941. 7–8].

5. Fecioru Dumitru, pr. Manuscrisele de la Neamţu. Traduceri din Sfinţii Părinţi şi din scritorii bisericeşti // ST 1952. 2:4. 7–8. 459–487.

6. Fecioru Dumitru, pr. Catalogul manuscriselor din Biblioteca Patriarhiei Române // ST din 1959. 5–6. până 1965. 1–2.

7. Mihail P. Manuscrisele româneşti din biblioteca Mitropoliei Moldovei // MMS 1974. 50. 432–460. 1975. 51. 133–164.

8. Panaitescu P. P. Manuscrise slave din Biblioteca Academiei RPR Bucureşti 1959. 1.

9. Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti. Lucrare alcătuită din incrdinţarea Sfântului Sinod sub directa purtare de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Nestor, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Bucureşti 1987. [Ниже как «Sfinţi Români"].

10. Štrempel G. Catalogul manuscriselor româneşti. B. A. R. Bucureşti. 1 (1978) – 4 (1992). [Каталог ркп Библиотеки Румынской Академии (В. A. R.)].

Творения исихастов на румынском языке

(Включая важнейшие рукописи и переводы с греческого и славянского языков)

Isihaştii (români şi străini) şi scrierile lor (inclusiv traducerile din slavă sau greacă)

Рукописные антологии

11. Cuvinte, rugăciuni şi invăţături pentru călugări ale luï Simeon Noul Teolog, Varsanufie, Vasile cel Mare, Dorotei, Evagrie, Grigorie Sinaitul, Simeon al Tesalonicului, Nichifor din Singurătate, Nil de la Soroca (Sorski), Filotei Sinaitul, Nil Sinaitul, Filimon Pustnicul, Isaac Sirul, Isaia Pustnicul, Amon, Casian Râmleanul, Damaschin Studitul, loan Hrisostom / Traducere de Rafail monahul, mănăstirea Neamţ, scris la mănăstirea Neamţ de Rafail monahul de la Hurezi. 1769. BAR 2597 («Filocalia de la Dragomirna»). 313. ["Драгомирненская Филокалия» – неизд. рукоп. сборник 1769 г., считающийся самым ранним прообразом всех будущих «Добротолюбий». Черта всех рум. филокалических сборников – присутствие в них творений св. Нила Сорского, а часто и др. рус. авторов].

12. Chipuri de călugări imbunătăţiţi din mănăstirile nemţene (manuscris). Mănăstirea Sihăstria, 1965.

13. Miscelaneu de literatură monahală cuprinzând scrieri ale lui Grigorie Sinaitul, Calist patriarhul Ţarigradului, Simeon arhiep. Tesalonicului, Vasile stareţul de la Poiana Mărului şi loan Gură de Aur / Scris de Andronic Duhovnicul. Noul Neamţ XIX sec. BAR 958. 166.

14. Miscelaneu de literatură monahală cuprinzând scrieri ale lui Vasile cel Mare, loan Scārarul, Teodor Studitul, Efrem Sirul, Diadoh al Foticeei, loan Casian, Maxim Mărturisitorul, Nil Sinaitul, Nichita Stithatul, Grigorie Sinaitul, Calist patriarhul Ţarigradului, Simeon arhiep. Tesalonicului / Scris de Ilarie ieromonah. 1789. BAR 5548. 336.

15. Miscelaneu de literatură monahală «Filocalia de la Neamţu», cuprinzând scrieri ale lui Vasile cel Mare, loan Scărarul, Evagrie Ponticul, Atanasie cel Mare, Marcu Pustnicul, Teodor Studitul, Efrem Sirul, Diadoh al Foticeei, Casian Râmleanul, loan Carpatiul, Nil Pustnicul, Maxim Mărturisitorul, Nil Sinaitul, Nichita Stithatul, Grigorie Sinaitul, Calist patriarhul Ţarigradului, Filotei Sinaitul, Simeon arhiep. Tesalonicului / Tradus de Rafail monahul, mănăstirea Neamţ. 1804. BAR 1455. 502. [«Нямецкая Филокалия»].

16. Miscelaneu de literatură monahală Filocalie de la mijlocul sec. XVIII ce cuprinde scrieri ale lui Nil Sorski, Grigorie Sinaitul, Filotei Sinaitul, Vasile de la Poiana Mărului, Nichifor din Singurătate, Dorotei Studitul, Isaac Sirul, Nil Postnicul, Simeon Noul Teolog, Varsanufie, Evagrie Ponticul, Diadoh, Isihie Preotul. BAR 1621. 294.

17. Miscelaneu de literatură monahală Carte ce se chiamă «Crinii Tarinii» (tradusă din slavă, 1769), Isaia Pustnicul (Cuvânt pentru ia aminte de sineţi), fragmente din Pateric. BAR 2334, 133.

18. Miscelaneu de literatură monahală, loan Hrisostom, Nichifor din Singurătate, Calist al Constantinopolului / Scris de Anton monahul. BAR 1626. 56.

19. Miscelaneu de literatură monahală cuprinzând scrieri ale lui Grigorie Palama (Cuvânt catre monahia Xeni), Filotei din Muntele Sinai (Despre trezvie şi rugâciune), Reguli monahale pentru călugări. Mănăstirea Neamţ XIX sec. BAR 3594. 102.

20. Miscelaneu de literatură patristică (Capete pt trezvie şi rugăciune ale lui Filotei egumenul mănăstiri Rugul aprins de la Sinai; Simeon Noul Teolog, Nichifor Monahul, Calist al Constantinopolului, Grigorie Sinaitul, Macarie Egipteanul, Nil Postnicul, Nil Sinaitul, Talasie Libianul, fragmente din pateric). 1782. BAR 1480. 52 f. A se vedea şi. XVIII sec. BAR 1681, 1724.

21. Miscelaneu de literatură monahală şi apocrifă (Teolipt al Filadelfiei, loan Carpatiul, Atanasie cel Mare, Nil (?) / Copiate de Acachie monahul. XVIII sec. BAR 1482. 231.

22. Miscelaneu de literatură monahala, Macarie cel Mare, Grigorie Sinaitul, Nil (?), Simeon Noul Teolog, Filotei (Sinaitul), Nichifor din Singuratate. XVIII sec. 1681 BAR, sf.

23. Miscelaneu de literatură monahală: Isihie preotul către Teodul, loan Sinaitul, Isaac Sirul, Eftimie al Tarnovei, Paisie cel Mare (Crinii ţarinii). XVIII sec. BAR 1724, sf. 169.

Сочинения отдельных подвижников, рукописные и печатные

24. Agapie Landos (Criteanul). Mântuirea păcătoşilor. 1747. BAR 1630. 1726. BAR 1631 / Trad. de Lambrino C. 1893. 21939.

25. Andronic Duhovnicul. Istorie pentru sfintele Monastiri Neamtul şi Secul. 1887. BAR 1525. 174.

26. [Anonim]. Arătare pentru graiurile ce se cuprind In dumnezeiasca rugăciune, adecă pentru «Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă» / Trad. Rafail monahul. BAR 2597. 182–185v

27. Antonie cel Mare. Învăţături despre viaţa moral / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 21947. 1. 41993.

28. Antonie cel Mare. Viata Cuviosului Părintelui nostru Antonie cel Mare / Trad. Stăniloae D. // Părinţi şi Scriitori bisericeşti. Bucureşti 1988. 16.

29. Atanasie din Paros. Arătare sau adunare pe scurt a dumnezeieştilor dogme / Trad. Iosif al Argeşului. Neamţ 1816.

30. Ava Dorotei. Învăţături / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1980. 9.

31. Ava Filimon. Despre Ava Filimon / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

32. Ava Isaia. 28 Logoi / Trad. Rafail monahul. BAR 2597. 228–236.

33. Braceaninov I. Cuvânt despre moarte. Sibiu 1994. [Рум. пер. «Слова о смерти» преп. Игнатия Брянчанинова, см. № 9.610].

34. Cabasila Nicolae. Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa in Hristos / Trad. Branişte E., Bodogae T. Bucureşti 1989.

35. Calist Angelicude. Meşteşugul liniştirii / Trad Stăniloae D. // Filocalia. Bucuregti 1979. 8.

36. Calist Catafygiotul. Capete. 1779. BAR 3006. 139.

37. Calist Catafygiotul. Despre unirea dumnezeiască şi viaţa contemplativă / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1979. 8.

38. Calist şi Ignate Xanthopol. A celor intru postnici prea mici al lui... meşteşug şi indreptariu cu ajutorul lui Dumnezeu preadeadinsul şi de la sfinţi având mărturiile pentru cei ce aleg şi primesc cu liniştire a vieţui şi călugăreşte şi pentru chipul traiului vieţii şi petrecerea şi hrana lor şi pentru a cât de mari bunătăţi iaste pricinuitoare liniştirea celor ce cu socoteală о uneltesc pe dânsa. BAR 195. 154. fila 8V, sf. sec. XVIII.

39. Calist şi Ignate Xanthopol. Metoda sau cele 100 de capete / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1979. 8.

40. Calist Patriarhul. Capete despre rugăciune; Capete care au lipsit / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1979. 8.

41. Cele mai frumoase rugăciuni ale Ortodoxiei. Rugăciunile Sfinţilor Părinţi, publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul in «Apanthisma» (Constantinopol, 1799) / Trad. in romăneşte la mănăstirea Neamţu (1827), date acum pe slovă nouă şi grai indreptat, cu о introducere, note şi comentarii de Virgil Căndea. Bucureşti 1996. [Публикация, с совр. аппаратом, сделанного в Нямецком м-ре в 1827 г. рум. пер. соч. о молитве св. Никодима Святогорца, см. №№ 7.84; 13.109].

42. Diadoh al Foticeei. 100 de Capete postniceşti / Trad. de Ilarion ieromonah, la Dragomirna; scrisă de Rafail monah. 1772. BAR 3008. 65.

43. Diadoh al Foticeei. Definiţii; Cuvănt ascetic în 100 de capete / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 21947. 1. 4Bucureşti 1993.

44. Diadoh al Foticeei. Despre îndumnezeirea şi vederea lui Dumnezeu / Trad. loan 1. Ică // MA 1989. 3.

45. Dimitrie al Rostovului. Apologie / Trad. ierodiaconul Ştefan de la Neamţ Iaşi 1803.

46. Dimitrie al Rostovului. Vieţile sfinţilor pe Noiembrie, trad. de Ştefan ierod. Neamţ 1811.

47. Dimitrie al Rostovului. Vieţile sfinţilor pe Decembrie / Trad. de Ştef̧an ierod. Neamţ 1811.

48. Dimitrie al Rostovului. Vieţile sfinţilor pe Ianuarie / Trad. de Ştefan ierod. Neamţ 1812.

49. Dimitrie al Rostovului. Vieţile sfinţilor pe luna Martie, Aprilie şi Mai / Trad. de Stefan ierod. Neamţ 1813.

50. Dimitrie al Rostovului. Vieţile sfinţilor pe luna Iulie / Trad. de Ştefan ierod. Neamţ 1814.

51. Dimitrie al Rostovului. Vieţile sfinţilor pe luna August / Trad. de Ştefan ierod. Neamţ 1815.

52. Dimitrie al Rostovului. Doftorie duhovnicească la tulburarea gândurilor din feluri de cărţi părinteşti in scurt adunate de... / Scrisă de monah Nichifor Malcociu, mănăstirea Slatina. 1819. BAR 574. 70–91v

53. Dorotei Cuviosul. Cuvinte / Îndreptat de Filaret al Râmnicului. Râmnic 1784.

54. Dosoflei, mitr. Moldovei. Viaţa şi petrecerea sfinţilor. Iaşi 1682–1686.

55. Efrem Sirul. Cuvinte şi învăţături / Trad. de schimonahul Isaac. Neamţ 1 (1818) – 3 (1823).

56. Evagrie Ponticul. Schiţă monahicească; Capete despre deosebirc gândurilor; din Capete despre trezvie; Cuvânt despre rugăciune / Trad. Stăniloae D. // Filocalia. 21947. 1. 41993.

57. Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvărşirii. / Trad., introducere şi note de Stăniloae D. Sibiu 1 (1946) – 4 (1948); Bucureşti 5 (1975) – 10(1981). [Самое обширное из всех существующих, 10-томное румынское «Добротолюбие» в 12 книгах, переведенное и подготовленное о. Думитру Станилоаэ].

58. Filotei Sinaitul. Capete despre trezvie / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

59. Grigorie Dascălul. Povestire din parte a vieţii Prea Cuviosului Părintelui nostru Paisie. Neamţ 1817. *Переизд.: / Ed., comm. Zamfirescu D. // Paisianismul. 117–141. [Краткое житие преп. Паисия, сост. Григорием Даскэлом, буд. митроп. Молдавским].

60. Grigorie Dascălul. Vieţile Sfinţilor. Mănăstirea Căldăruşani 1 (1834) – 12(1836).

61. Grigorie Dascălul. Oglinda omului celui dinăuntru. Căldăruşani 1835.

62. Grigorie Palama. Despre sfinţii isihaşti. XIX sec. BPR 22.

63. Grigorie Palama. Cuvânt către monahia Xeni. XIX sec. BAR 3594. 49. şi Biblioteca Patriarhiei Române (BPR) 47.

64. Grigorie Palama. Două cuvinte doveditoare pentru purcederea Prea Sfântului Duh / Trad. de Grigorie, mitropolitul Ungrovlahiei, tipărită de Gherontie de la Neamţ in tipografia Buzăului. 1832.

65. Grigorie Palama. 150 de capete despre cunoştinta naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire (Tomul aghioritic) /Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 7.

66. Grigorie Palama. Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie; Despre rugăciune; Despre sfânta lumină; Despre impărtăşirea dumnezeiască şi indumnezeitoare / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 7.

67. Grigorie Palama. Două cuvintări la cinstita Schimbare la Faţă a Mintuitorului Iisus Hristos. Omiliile 34–35 // Revista teologică 1991. Serie nouă 1 (73) 3. 34–44.

68. Grigorie Sinaitul. Capete foarte folositoare in acrostih; Alte capete ale aceluiaşi; Despre prefacerea cea pătimaşă; Despre prefacerea cea bună; Învăţătura cu de-amănuntul despre liniştirc şi rugăciune, despre semnele harului şi ale amăgirii, apoi despre deosebirea dintre căldură şi lucrare şi că fără povăţuitor uşor vine amăgirea; Despre felul cum poate fi aflată lucrarea; Despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciunii; Despre răsuflare; Cum trebuie să cântăm? Despre amăgire; Despre citire; Despre felul cum trebuie să şadă la rugăciune cel ce se linişteşte; Despre felul cum trebuie ţinută mintea; Despre alungarea gândurilor; Despre mânacre; Despre amăgire şi aite mulşte lucruri / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 7.

69. Hariton, egumen. Sbornic sau lucrarea minţii / Trad. de Roşca G. Alba Iulia 1993. 1: Despre rugăciunea lui Iisus. Culegere din învăţăturile Sf. Părinţi şi din îndrumările oamenilor incercaţi care au pus rugăciunea in lucrare; 2: Miezul evlaviei ortodoxe. Lucrarea mănăstirii Valaam (Finlanda). [Рум. пер. антологии «Умное делание о молитве Иисусовой» игумена Харитона Валаамского, см. № 2.65].

70. Ilie Ecdicul. Culegere din sentinţele inţelepţilor / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

71. Ilie Miniat. Didahii la Duminicile Postului Mare şi la sărbătorile împărăteşti / Trad. de Gherontie şi Grigorie Dascălul. Iaşi 1837.

72. loan Carpatiul. Una sutăcapete de mângâiere; Cuvânt ascetic / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

73. loan Casian. Pentru cele opt gânduri ale răutăţii / Trad. de Rafail monahul. BAR 2597. 236v–252.

74. loan Casian. Două cuvinte / Trad. de Grigorie Dascălul. Bucureşti 1825.

75. loan Casian. Despre cele opt gânduri ale răutăţii / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 21947. 1. 4Bucureşti 1993.

76. loan Damaschin. Descoperire cu de amăruntul a pravoslavnicei credinţe / Trad. de Gherontie şi Grigorie Dascălul. Iaşi 1806.

77. loan Damaschin. Dogmatica / Trad. de Gherontie şi Grigorie Dascălul. Iaşi 1806. *Др. пер.: / Trad. de Fecioru D. // Izvoarele Ortodoxiei. Bucureşti 1938. 1. *Переизд.: Bucureşti 2001.

78. loan Damaschin. Cultul Sfintelor icoane / Trad. de Fecioru D. Bucureşti 1937.

79. loan Damaschin. Despre Cruce şi închinarea la Răsărit / Trad. de Fecioru D. Bucureşti 1942.

80. loan Damaschin. Cuvânt de suflet folositor / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

81. loan Gură de Aur. Omiliile despre pocăinţă / Trad. de Fecioru D. Bucureşti 1998.

82. loan Gură de Aur. Despre feciorie; Apologia vieţii monahale / Trad. de Fecioru D. Bucureşti 2001.

83. loan Scărarul. Scara / Trad. Veniamin Costachi. Neamţ 1814 *Др. пер.: / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1980. 9. [Рум. пер. «Лествицы» св. Иоанна Синаита]. *Одна из древнейших ркп: Vasile, monah. Leastviţa Sf. loan Scărarul. Copie. Mănăstirea Putna. XV sec.

84. Iosif, Părintele. Tipicul sfintei rugăciuni cea cu mintea / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1979. 8.

85. [Isaac Dascălul]. Biografia inedită a stareţului Paisie cel Mare / Pref., publ. Zamfirescu D. // Revista Fundaţiei Dragan. Roma 1987. 3–4. 457–556. [Первая публ. обширного рум. Жития св. Паисия, сост. учеником старца Исааком Даскэлом].

86. Isaac Sirul. Cuvinte şi învăţături / Tradusă de ieromonahul Macarie, revizuită de ieroschim. Isaac şi ierom. Iosif. Neamt 1819.

87. Isaac Sirul. Cuvinte despre sfintele nevoinţe / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1981. 10.

88. Isaia Pustnicul. Învăţături ale lui... / Trad. la Dragomirna de Ilarion monah, la indemnul lui Paisie cel Mare şi diortosită de Rafail monah. XVIII sec. BAR 1552. 143.

89. Isaia Pustnicul. Poruncă celor ce s-au lepădat de lume. XIX încep. sec. BAR 512. 3–229v; XVIII sec. BAR 570. 3.

90. Isaia Pustnicul. Despre păzirea minţii în 27 de capete / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 21947. 1. 4Bucureşti 1993.

91. Isihie Sinaitul. Cuvânt despre trezvie şi virtute / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

92. Macarie Egipteanul. Omilii / Trad. de Macarie ieromonahul. Bucureşti 1775.

93. Macarie Egipteanul. 21 de cuvinte despre mântuire / Trad. de Popa I. Editura Anastasia 2001.

94. Marcu al Efesului. Explicarea cuvintelor rugăciunii lui Iisus / Trad. de lcă I. I. // MA 1987. 5.

95. Marcu Ascetul. Despre legea duhovnicească; Despre cei ce cred că se îndreaptă din fapte; Despre botez; Epistolă către Nicolae Monahul // Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 21947. 1. 4Bucureşti 1993.

96. Marcu Pustnicul, avva. Cuvinte pentru pocăinţă, ceea ce tuturor, iaste cuviincioasă. Mănăstirea Neamţ 1803. BAR 1406. 190.

97. Maxim Mărturisitorul. Patru sute de capete pentru dragoste / Trad. de dascălul Ilarion de la mănăstirea Neamţu. 1796. BAR 478.

98. Maxim Mărturisitorul. Patru sute de cugetări creştine / Trad. de Paisie Velicikovski in slavonă şi apoi traduse după manuscrisul lui Paisie de către protoiereul Gheorghe Maxim. Neamţ 1939.

99. Maxim Mărturisitorul. Cuvânt ascetic; 400 de capete despre dragoste; 200 de capete teologice; Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri; Tâlcuire la Tatăl nostru / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1947. 2. 2Bucureşti 1993.

100. Maxim Mărturisitorul. Răspunsuri către Talasie / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 3. 2Bucureşti 1999.

101. Maxim Mărturisitorul. Epistola II şi III către loan Cubicularul, despre iubirea agapică / Trad. Ică l. I. // MA 1988. 1.

102. Neofito Kausokalybites. Carte de mult folos sufletesc despre necontenita împărtăşanie cu Preacuratele taine ale lui Hristos. Transilvania 1772. *Нов. пер.: Neofit Kavsokalimtul, Nicodim Aghioritul. Despre Dumnezeiasca împărtăşanie cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos / Edit. Kypseli O. Tesalonic 1992. [Рум. пер. колливадского трактата о непрерывном причащении, см. № 7.29].

103. Nichifor din Singurătate. Cuvânt pentru păzirea inimii plin de folos / Trad. de Rafail monahul. BAR 2597. 185–188.

104. Nichita Stithatul. Cele 300 de Capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă; Vederea raiului / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 6.

105. Nicodim Aghioritul. Exomologhitarion. Bucureşti 1795. [Изд. греч. оригинала этого и др. соч. св. Никодима Святогорца см. в персоналии последнего, Разд. 7].

106. Nicodim Aghioritul. Neon ecloghion, adică carte nouă, cu alegere de vieţi vrednice de cuvântat ale unora dintre sfinţi adunate din multe cărţi şi scrisă de Nicodim Sfetagoretul..., «tălmăcite In limba noastră românească de nevrednicul arhimandrit Nicodim Graceanovici, păstorind turma cuvântătoarelor oi a bunei credinţe preasfinţitul mitropolit a toată Ungrovlahia chirio chir Dositeiu la anul 1807, în Sf. Mitropolie a Bucureştiului», miscelaneu de 283 file.

107. Nicodim Aghioritul. Carte sfâtuitoare pentru păzirea celor cinci simţuri / Trad. de ieromonahul Dometian la mănăstirea Neamţ. 1826. 21837. 3Oradea 1991.

108. Nicodim Aghioritul. Carte de suflet prea folositoare ce se numeşte nevăzut războiu. Neamţ 1826. 2 /Trad. de Elian A. Timişoara 1986. 3Bucureşti, 1991.

109. Nicodim Aghioritul. Apanthisma Epitomă la Psalmii proorocului şi împăratului David. Neamţ 1827. [Cp. № 13.41].

110. Nicodim Aghioritul. Hristoitia / Trad. de monahii loan şi Antonie. Bucureşti 1837.

111. Nicodim Aghioritul. Pidalion / Trad. de Veniamin Costachi, mitopolitul Moldovei. Neamţ 1842.

112. Nicodim Aghioritul. Tâlcuire la cele 14 epistole ale Sf. Apostol Pavel / Trad. de Veniamin Costachi. Bucureşti 1904–1906.

113. Nicodim Aghioritul. Carte foarte folositoare de suflet către duhovnic / Trad. de Elian A. Timişoara 1986.

114. Nicodim Aghioritul. Deprinderi duhovniceşti. Edit. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia 1995.

115. Nicodim Aghioritul, Macarie al Corintului. Crinii ţarinii. Dragomirna 1769. BAR 2334. [Cp. № 13.17].

116. Nil Ascetul. Cuvânt ascetic / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 21947. 1. 4Bucureşti 1993.

117. Nil Sinaitul. Cuvânt pentru rugăciune. XIX încep. sec. BAR 512. 230–260.

118. Nil Sinaitul. Pentru opt gânduri / Trad. de Rafail monahul. BAR 2597. 201–203.

119. Paisie de la Neamţ. Autobiografia unui Stareţ, urmată de «Viaţa Stareţului Paisie» // Scrisă de monahul Mitrofan, ediţie îngrijită de diac. Ică l. I. Jr. Sibiu 1996. 302. [Рум. пер. т. наз. «Автобиографии» преп. Паисия и слав. Жития, сост. Митрофаном; ср. № 9.379].

120. Paisie de la Neamţ. Cuvinte şi scrisori duhovniceşti. / Trad. de Pelin V., pref. Cândca V. Chişinău 1998. 216. [35–64: пер. письма к Феодосию, см. № 9.383].

121. Paisie Velicikovski. Corespondenţa cu Agathon, nacealnicul schitului Voronei, despre monahul Teopempt, hulitor al sfintei rugăciuni a Domnului nostru Iisus Hristos. BAR slav. 380. 68–69; Bibl. din Iaşi 117. 252–279; Sbornicul de la Noul Neamţ. 106–117; BAR rom. 2119, 2642, 3000, 5126. [Cp. № 9.376].

122. Paisie Velicikovski. Antologia «Crinii ţarinii». Dragomirna, ante 1769. BAR rom. 2334; BAR slav. 522. Odessa 1905. [См. № 9.377].

123. Paisie Velicikovski. Scrieri monahale. XVIII sf. sec. BAR 5340. 1–5V: Răspuns pentru nemâncare de carne către Dorotei şi Gherontie, dascălii. Mănăstirea Neamţ 1799.

124. Paisie Velicikovski. Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare de la mulţi sfinţi şi dumnezeieşti Părinti, spre folosul celor ce întru dânsa vor voi să se grijească de mântuirea lor. Şi viaţa Prea Cuviosului Părintelui nostru stareţul Paisie împrcună cu oarecare din trimiterile sfinţiei sale, acum întâiu tipărite prin osârdia PC Stareţ şi arhim. al sf. monastiri Neamţu şi Secu, chir Silvestru, in sf. mănăstire Neamţ, 1817, tipărită de Greontie Ieromonah.

125. Paisie Velicikovski. Trimitere scrisă de însuşi mâna PC Părintelui nostru stareţul Paisie in slavonă / Trad. de ieroschim. duhovnic Chiriac. Neamţ 1872.

126. Paisie Velicikovski. Despre rugăciunea lăuntrică sau a minţii. Mănăstirea Neamţ 1902.

127. Paisie Velicikovski. Crinii ţarinii. Pagini filocalice. Bucureşti 1996.

128. Pateric / Trad. de Grigorie şi Pafnutie Dascalul. Bucureşti 1828.

129. Patericul. Alba Iulia 1999.

130. Petru Damaschinu. Învăţături duhovniceşti / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1976. 5.

131. Platon, schimonah. Viaţa Prea Cuviosului Părintelui nostru stareţului Paisie / Trad. de ieromonahul Chiriac. Neamţ 1836. [Рум. пер. слав. Жития преп. Паисия, сост. схимонахом Платоном].

132. Siluan Atonitul, cuviosul. Intre iadul dezna, dejdii şi iadul smereniei / Trad. de Ică I.I., Ică I.I, jr. Alba Iulia 1994. 268. [Писания св. Силуана Афонского, содержащиеся в ч. 2 кн. иером. Софрония «Старец Силуан», см. № 9.1108, 1124].

133. Simeon al Tesalonicului. Cum către toţi creştinii, preoţii, monahii, mirenii sunt datori să se roage in numele lui Iisus Hristos după putere de nu totdeauna, măcar la vreme orânduită / Trad. de Rafail monahul. BAR 2597. 180–181v.

134. Simeon al Tesalonicului. Pentru mântuitoarea numire şi chemare a Domnului nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu adecă pentru dumnezeiasca rugăciune cea cu adevărat făcătoare de Dumnezeu / Trad. de Rafail monahul. BAR 2597. 178–180.

135. Simeon al Tesalonicului. Voroavă de intrebări şi răspunsuri / Trad. de arhim. Chesarie. Râmnic 1765.

136. Simeon al Tesalonicului. Tractat asupra dogmelor credinţei noastre ortodoxe / Trad. de Teodorescu T. Bucureşti 1865.

137. Simeon al Tesalonicului. Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila. Bucureşti 1943.

138. Simeon Metafrast. Parafrază la Macarie Egipteanul / Trad. de Pr. Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1976. 5.

139. Simeon Noul Teolog. Cuvântări, imne şi capete / Trad. de Rafail monahul. Dragomirna, anul 1769. BAR 2597. 4–94v.

140. Simeon Noul Teolog. 104 Cuvinte şi 160 de Capete / Trad. in rom. de un «prea mic ucenic din ucenicii Preacuviosului Părintelui nostru Paisie, stareţul sfintelor monastiri Secu şi Neamţ», 1802–1803. 1840. BAR 5721. 536.

141. Simeon Noul Teolog. Capete. 1802–1803. BAR 1466. 736.

142. Simeon Noul Teolog. Cele 225 de Capete teologice şi practice; Capete morale; Cuvântarile morale I şi V / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 6.

143. Simeon Noul Teolog. Metoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1979. 8. [Атрибуция этого текста св. Симеону Новому Богослову ныне отвергнута, см. в Разд. 6 рубрику «Метод священной молитвы и внимания"].

144. Simeon Noul Teolog. Catehezele 23 şi 24 / Trad. Ică I.I. // MA 1989. 6.

145. Simeon Noul Teolog. Cateheza 28 / Trad. de Ică I.I. // MA 1990. 5.

146. Simeon Noul Teolog. О nouă erezië a socoti imposibile poruncile evanghelice / Trad. de Ică I.I. // MA 1990. 6.

147. Sofronie al Ierusalimului. Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca / Trad. de Fecioru D. Bucureşti 1998.

148. Ştefan, ieromonah de la Tismana. Viaţa prea cuviosului Nicodim sfinţitul... Bucureşti 1883. 2Craiova 1935.

149. Talasie Libianul. Despre dragoste, infrânare şi petrecerea cea după minte / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

150. Teodor al Edesei. Una sută de capete; Cuvânt despre contemplaţie / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 2Bucureşti 1994.

151. Teodor Studitul. Cuvinte / Îndreptat de Filaret al Râmnicului. Râmnic 1784.

152. Teodor Studitul. Despre Inchinarea la sfintele icoane // MA 1987. 6.

153. Theofanes Monahul. Scară / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

154. Teognost. Despre făptuire, contemplaţie şi preoţie / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Sibiu 1948. 4. 2Bucureşti 1994.

155. Teolipt al Filadelfiei, mitrop. Cuvânt despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 7.

156. Teolipt al Filadelfiei, mitrop. Despre ostenelile vieţii călugăreşti / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1977. 7.

157. Teolipt al Filadelfiei, mitrop. Cuvinte duhovniceşti. Imne şi scrisori / Trad. de Ică I.I. Edit. Deisis 2000.

158. Tipiconul Sf. Sava / Trad. de Veniamin Costachi. Iaşi 1816.

159. Uşa pocăinţei / Trad. de Rafail de la Neamţ. Neamţ 1812.

160. Viaţa Cuviosul Părintelui nostru Macarie Egipteanul. XVIII-XIX sec. BAR 830. 110v–112.

161. Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie, stareţul sf. monastiri Neamţu şi Secu / Dată acum pe salvă nouă şi graiu indreptat de Gh. Racoveanu, Rm. Vâlcea 1935.

162. Viaţa stareţului Paisie şi aşezămăntul vieţii de obşte din mănăstirea Neamţ XVIII sec. BAR 1494. 29.

163. Василий Поляномерульский, схим. Вступление для желающих прочесть книгу святого отца нашего Григория Синаита // Житие и писания Молдавского старца Паисия Величковского. М. 1847. 78–88. *Рус. пер. (в сокращ.): // Новая Европа. М. 1997. 11. 43–49. *Рум. пер., ркп: Vasile de la Poiana Mărului, Stareţul. Cuvânt înainte sau înainte călătorie celor ce vor vrea să citească această carte a Sf. Grigorie Sinaitul şi să nu greşască înţelegerea ce iaste într-insa / Trad. de Rafail monahul. BAR 2597. 101–108 (intre f. 109–131 urmează textele lui Grigorie Sinaitul traduse din slavonă). *Рум. пер., опубл.: 1621 BAR. 87–99v; / Trad. de Stăniloae D. // Filocalia. Bucureşti 1979. 8.

164. Василий Поляномерульский, схим. Вступление ко Главам Филофея Синаита // Житие и писания Молдавского старца Паисия Величковского. М. 1847. 89–99. *Рум. пер. (неопубл.): Vasile de la Poiana Mărului, Stareţul. Înainte cuvântare spre Capetele fericitului Filotei Sinaitul. BAR 2597. 188v–195v.

165. Василий Поляномерульский, схим. Вступление ко книге блаженного отца нашего Нила Сорского. С примечанием // Житие и писания Молдавского старца Паисия Величковского. М. 1847. 115–128, 128–133.

166. Василий Поляномерульский, схим. Вступление ко книге Исихия Пресвитера // Житие и писания Молдавского старца Паисия Величковского. М. 1847. 100–115.

167. Василий Поляномерульский, схим. Завещание // Raccanello D. (см. № 13.366). 331–333.

168. Василий Поляномерульский, схим. О воздержании от яств, воспрещенных монахам // Житие и писания Молдавского старца Паисия Величковского. М. 1847. 134–157.

169. Василий Поляномерульский, схим. Письмо к иеросхимонаху Алексию // Raccanello D. (см. № 13.366). 327–330.

170. Василий Поляномерульский, схим. Яко подобает исправлятися нам страстным и заповеди Божии нарушавшим через покаяние и умное делание // Raccanello D. (см. № 13.366). 313–327.

171. Василий Поляномерульский, схим. Предисловия // Ключ разумения (№ 2.39). 231–267. [Предисловия к писаниям Григория Синаита, Филофея Синайского, Исихия, в рус. пер. по изд.: Четвериков Сергий, прот. Что такое молитва Иисусова по преданию Православной Церкви. Сердоболь 1938. (№ 2.69)].

172. Старац Василиjе. Предговори за књиге из Добротољубља // Свети Паjсиjе Величковски. Польски Кринови. Старац Василиjе. Предговори за књиге из Добротољубља / Приредио Србуль J. Београд 1997. [Серб. переводы Предисловий старца Василия Поляномерульского к писаниям авторов «Добротолюбия"].

Исследования

Lucrări generale despre isihasm (autori romăni şi străini)

173. Гиндис И. Старец Василий из Пояна Мэрулуй, духовный наставник преп. Паисия Величковского // Правосл. путь. 1994. 26–31.

174. Гроссу Г. История Ново-Нямецкого Свято-Вознесенского монастыря. Кишинев 1911.

175. Савчук В. Св. Паисий Величковский и возрождение исихастской традиции в Румынской Церкви в XIX-XX вв. // ТКДА 1999. 2. 152–215. [Публикация – лишь 1-я ч. работы, не охватывающая XX в.; окончание не опубл.].

176. Стадницкий А. Архимандрит Андроник, игумен Ново-Нямецкого монастыря. Кишинев 1894. 21985.

177. Anania, arhim. Vartolomeu. Sfântul Mucenic loan Valahul // Sfinţi romani.

178. Andreescu S. En marge d’un livre consacré aux relations entre les roumains et le Mont Athos // Revue roumaine d’histoire. 1990. 29:1–2. 147–154.

179. Anghelescu Antim. Scrisorile unor monahi. Scrisoarea stareţului Atanasie către stareţul Paisie. Raspunsul stareţului Paisie către stareţul Atanasie. Buzău 1947. [Переписка св. Паисия Величковского с иером. Афанасием].

180. Bălan Ioanichie, ierom. Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile româneşti. Manuscris. 1.

181. Bălan Ioanichie, ierom. Un manuscris necunoscut – Patericul Sf. Calinic de la Cernica // BOR 1977. 5–6.

182. Bălan Ioanichie, ierom. Circulaţia Scării Sf. loan in manuscrisele romăneşti // BOR 1980. 1–2.

183. Bălan Ioanichie, ierom. Pateric românesc ce cuprinde viaţa şi cuvintele unor cuvioşi părinţi ce s-au nevoit in mănăstirile româneşti. Secolele XIV-XX. Bucureşti 1980. *Англ. пер.: Balan Ioanichie, archim. Românian Patericon, containing the Lives and sayings of the saints and monastic fathers who labored in the land of Romania from the 4th to the 20th centuries. Forestville, CA 1996. 1. 504.

184. Bălan Ioanichie, ierom. Vetre e Sihăsterie româneasca secolele IV-XX. Bucureşti 1982. *2Huşi 1990.

185. Bălan Ioanichie, ierom. Convorbiri duhovniceşti / Introd. Dumitru Stăniloae. Ed. Episkopiei Romanului şi Huşilor. 1984. 632. *Итал. пер., в сокращ.: Volti е parole dei Padri del deserto romeno / Introd., trad., note a cura della communità dei Fratelli Contemplativi di Gesù. Pref. Enzo Bianchi. Bose 1996. 216.

186. Bălan Ioanichie, ierom. Cuvioşii şihaştri Neofit şi Meletie // Sfinţi români.

187. Bălan Ioanichie, ierom. Cuviosul Amfiiohie Sihastrui // Sfinţi români.

188. Bălan Ioanichie, ierom. Cuviosul Antonie Sihastrui de la lezerul-Vâlcea // Sfinţi români.

189. Bălan Ioanichie, ierom. Cuviosul Simion Sihastrui de la Pângăraţi // Sfinţi români.

190. Bălan Ioanichie, ierom. Sfântul Leontie de la Rădăuţi // Sfinţi români.

191. Baldovin A Viaţa şi nevoinţele monahale ale Prea Cuviosului episcop al Râmnicului Noului Severin, D. D. Calinic // BOR 1888–1889. 22. 1015–1035.

192. Banu E. Lucrarea Sf. Duh in opera Sf. Simeon Noul Teolog // ST 1980. 1–2. 81–94.

193. Banu E. Sf. Duh la Sf. Simeon Noul Teolog // ST 1980. 1–2.

194. Băbuţ G. Viaţa Sf. Antonie cel Marc. Regulamentul vieţii pustniceşti al Sf. Antonie. Scurt istoric al Muntelui Athos. Oradea 1991.

195. Băbuţ G. Sf. Serafim de Sarov şi Sf. Nil Sorski. Oradea 1992.

196. Beldiceanu N. En marge d’une recherche concernant les relations roumano-athonites // Byz 1980. 50:2. 617–623.

197. Berechet S. Autobiografia Stareţului Paisie Velicicovski. Iaşi 1918.

198. Bielawski M. The philocalical vision of the world in the theology of Dumitru Staniloae. Bydgoszcz 1997. 231. *Рум. пер.: Sibiu 1998. 348.

199. Bizăn I. Statutul harismatic al episcopului in mistica sacramentală şi liturgică a lui Nicolae Cabasila // Studia Univ. Babeş-Bolyai. Theologia orthodoxa. Cluj-Napoca 1998. 43 (1–2). 205–217.

200. Bobulescu C. Pocrovul (despre episcopul Pahomic al Romanului, isihast) // Revista de istorie bisericească. Craiova 1943. 1–2.

201. Bodogae T. Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte Athos. Sibiu 1940. [1941]. LII, 353. (Serie didactică 11). *Рец.: Herman E. // OCP 1942. 8. 228.

202. Bodogae T. Ediţie critică a operelor Sf. loan Damaschin // MA 1976. 4–6.

203. Bodogae T. Trăsături umaniste în spiritualitatea bisantinä Nicolae Cabasila // ST 1982. 34: 5. 313–326.

204. Branişte E. Explicarea sfintei Liturghii după Nicolae Cabasilas. Bucarest 1943.

205. Branişte E. Aspecte şi momente din activitatea Sf. Ierarh Calinic de la Cernica // GB 1969. 1–2. [Деятельность св. Калинина Черникского (1787–1867), одного из крупнейших представителей рум. исихазма].

206. Bratu G. Textele liturgice са izvor de invăţătura // MO 1957. 9. 587–602.

207. Bratu G. Material omiletic din tilcurile liturgice ale cuviosului Nicodim Aghioritul // MO 1958. 10. 72–83.

208. Brătulescu V. Sfântul Nicodim // MO 1970. 5–6.

209. Bulat T. G. Personalitatea religioasă a voievodului Neagoe Basarab al IV-lea. Craiova 1926.

210. Bulat T. G. Un secol de la moartea Sf. Ierarh Calinic, episcop de Râmnic-Noul Severin // MO 1968. 3–4.

211. Cândea V. L’Athos et les Roumains // MABM (№ 8.258). 249–256.

212. Cândea V. Locul spiritualităţii româneşti în reînnoirea isihastă // RIRI (№ 13.372). 17.

213. Cândea V. Ὁ ἡσυχασμός στη Ρουμανία από την εποχή του γίου Γρηγορίου Παλαμά ως σήμερα // Ὁ Ἅγιος Γρηγόριος ὁ Παλαμάς στην ιστορία καί το παρόν. [Πρακτικά Διεθνών Επιστημονικών Συνεδρίων Αθηνών και Λεμεσού]. Ιερά Μονή Βατοπαιδίου γίου ρους 2000. 727–736.

214. Casian Cernicanul. Istoria Sfintelor Monastiri Cernica şi Căldăruşani. Bucureşti 1870. 21988. [История монастырей Черника и Калдорушаны, служивших гл. очагами исихастской традиции в послепаисианский период. Здесь традиция приняла форму, называемую в Румынии «Черникской духовностью»; о. Думитру Станилоаэ именует ее «целостной духовностью» и находит ее характерною чертою «соединение деятельной и мистико-созерцательной сторон"].

215. Ćetverikov Sergej, prot. Učenje Starca Vasilija о Isusovoj molitvi koja se umom u srcu obavlja. Kraljevo. 1995. 47

216. Chihaia P. Un complex necunoscut de sihăstrii din munţii Buzăului // Studii şi cercetări de istoria artei. 1973. Artă plastică 1.

217. Chihaia P. De la «Negru Vodă» la Neagoe Basarab. Bucureşti 1975.

218. Chivu I. Manuscrise ale «Colivarilor» in Bibliotecile din Bucureşti. Conferinţă la Goumenissa – Grecia, 21–23 septembrie 1999.

219. Cioran G. Σχέσεις τῶν ρουμανικῶν χωρῶν μετά τοῦ ή Ἀθω καὶ δή τῶν μονῶν Κουτλουμουσίου, Λαύρας, Δοχειαρίου καί γίου Παντελεήμονος τῶν Ρώσων. Ἁθῆναι 1938. (Texte und Forschungen zur byzantisch-neugriechischen Philologie. 25).

220. Citterio E. La dottrina spirituale dello «Starec» Paisij. Radiografia di una comunità // PS (№ 9.432). 55–82. *Рум. пер.: l̂nvăţătura spirituală a stareţului Paisie. Radiografia unei obşti // RIRI (№ 13.372). 121.

221. Ciurea A. I. La о sută de ani de la moartca lui Veniamin Costachi // Candela. 1946. 57.

222. Ciurea A. I. Momente şi aspecte esenţiale ale influenţei Sf. Munte asupra vieţii religioase din Ţările Române // Ortodoxia. 1953. 2.

223. Ciurea A. I. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului-Noului Severin // MO 1963. 9–10.

224. Ciurea A. I. Mitropolitul Veniamin Costachi traducător şi diortositor de cărţi bisericeşti // BOR 1981. 5–6.

225. Ciurea A. I. Episcopia Buzăului, о vatră de spiritualitate şi simţire românească Buzău 1986.

226. Ciurea A. I. Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului // Sfinţi romani. 422–432.

227. Codău P. Cuviosul Nicodim cel sfinţit de la Tismana // BOR 1975. 1–2.

228. Coman I. G. Scriitori bisericeşti din epoca străromână. Bucureşti 1979.

229. Constantinescu H., Cocora G. Poiana Mărului // GB 1964. 23. 5–6.

230. Corneanu Nicolae, mitrop. Studii patristice. Aspecte din literatura creştină veche. Timişoara 1984.

231. Corneanu Nicolae, mitrop. Patristică mirabila. Pagini din literatura primelor veacuri creştine. Timişoara 1987.

232. Corneanu Nicolae, mitrop. Viaţa şi petrecerea Sf. Antonie. Timişoara 1998.

233. Corugă M. Sf. Teodor Studitul şi opera sa în literatura română veche // ST 1972. 9–10.

234. Crăciunaş I. Episcopul Pahomie al Romanului // MMS 1959. 9–12.

235. Crăciunaş I. Mitropolitul Veniamin Costachi teolog ortodox // MMS 1967. 1–2.

236. Crainic N. Sfinţenia implinirea umanului (Curs de teologie mistică, 1935–1936). Iaşi 1993.

237. Cultura moldovenească in timpul lui Ştefan cel Mare. Culegere de studii îngrijită de Marcu Beza. Bucureşti 1964.

238. Cuvintele duhovniceşti ale Sf. Teodor Studitul. Alba Iulia 1994.

239. Daniel, mitrop. Moldovei şi Bucovinei. Vocaţie şi destin filocalic la români // RIRI (№ 13.372). 5.

240. Dascălu Nicolae, pr. Simpozion spiritual-ştiinţific consacrat Sfântului Paisie de la Neamţ 15–16 noiembrie-decembrie 1994 // Teologie şi viaţa. 1994. 4(70). 11–12. 62–64.

241. David Petre I., diacon. Cuviosul Paisie cel Mare (Velicikovski), un desăvârşit monah român! Noi cercetări şi ipoteze // BOR 1975. 93(1–2). 162–193. *Отд. оттиск: Bucureşti 1975. ["Гипотеза» о том, что св. Паисий был внебрачным сыном эмигранта-румына, выдвинутая на том основании, что в соотв. время и в соотв. местах такие эмигранты имелись. Факт ее появления в офиц. органе Румынской Церкви – одно из свидетельств того превращения исихастской духовности в своего рода национал-исихазм, что внедрялось в посл. десятилетия в Румынии].

242. David Petre I., diacon. Din istoria Sfinţilor poporului român. Sfinţi şi Martiri-Eroi, о preţioasă marturie a eterntăţii neamului românesc. Bucureşti 1992.

243. Dima D. Mitropolitul Dionisie Rally Paleologul şi legăturile lui cu ţările române // BOR 1965. 5–6.

244. Dima D. Contribuţii româneşti la înţelegerea isihasmului // ST 1965. 9–10.

245. Dobrescu N. Reprezentanţii a două curente în Biserica din Ţara Românească la începutul secolului XV: patriarhul Nifon, mitropolitul Maxim şi mitropolitul Macarie // Convorbiri literare. 1910. 44.

246. Dură I. Proschinitare ale Sfântului Munte Athos tipărite pe pământ românesc // BOR 1983. 3–4.

247. Dură I. Proschinitare ale Muntelui Athos tipărite pe pământ românesc // BOR 1989. 3–4.

248. Economidis D. V. Nicodim Aghioritul (1784–1809) // BOR 1941. 59(1–2). 51–69.

249. Eftimie A. Influenţa paisiană în mănăstirile româneşti // MA 1966. 11(6). 332–345.

250. Erbiceanu C. Nectarie Protopsaltul // BOR 1899.

251. Erbiceanu C. Bărbaţi culţi greci şi români la Academiile din Iaşi şi Bucureşti in epoca aşa zis fanariotă // AARMSI 1905. 2(27).

252. Fecioru D. Viaţa Sf. loan Damaschin. Bucureşti 1935.

253. Florea L. Aspecte din viaţa şi activitatea mitropolitului Mitrofan al Ungrovlahiei // GB 1967. 26. 3–4.

254. Frăcea I. Sf. loan Scărarul despre legătura celor trei virtuţi // MA 1980. 1–3.

255. Furtuna D., economul. Ucenicii stareţului Paisie in mănăstirile Cernica şi Căldăruşani. Bucureşti 1928. [Ученики старца Паисия в монастырях Черника и Калдорушаны: паисианизм «черникской духовности"].

256. Georgescu I. L., Roman I. Stareţul Gheorghe şi mănăstirea Cernica // BOR 1982. 3–4.

257. Gheorghe F. [Virgil Cândea]. Cuviosul Nicodim Aghioritul // MO 1957. 10–12.

258. Gheorghe F. [Virgil Căndea]. Din tâlcuirile liturgice ale Cuviosului Nicodim Aghioritul // MO 1958. 10. 72–83.

259. Gheorghe G. Isihasm. Dialog în absolut. Bucureşti 1992.

260. Gheorghe G. Medicina isihastă. Sacro-terapia. Bucureşti 1992.

261. Gheorghescu C. Cuviosul arhimandrit Gheorghe, staretul mănăstirii Cernica (1781–1806) // GB 1987. 5. [Старец Георгий Черникский, ученик св. Паисия. Наряду со св. Калиником Черникским, – один из гл. представителей «Черникской духовности» и активный распространитель «паисианизма» в Валахии].

262. Gladcovski A. Gheorghe arhimandritul, stareţul mănăstirii Cernica // GB 1956. 12.

263. Grecu V. Viaţa Sf. Nifon. О redacţie grecească inedită. Bucureşti 1944.

264. Guran P. Aspecte teologico-politice ale isihasmului. Conferinţă ţinută la Colegiul Nouă Europă. Aprilie 2001.

265. Ică loan I. jr. Teologie şi spiritualitate la Sf. Simeon Noul Teolog // MA 1987. 3.

266. Ică loan I. jr. Ava Dorotei din Gaza // MA 1988. 2.

267. Ică loan I. jr. О nouă introducere la teologia Sf. Maxim Mărturisitorul // MA 1988. 5.

268. Ică loan I. jr. Cuviosul Siluan Atonitul // MA 1990. 6.

269. Ică loan I. jr. Morala şi spiritualitatea in viziunea lui Grigorie Palama // Revista Teologică. 1994. 3.

270. Ică loan I. jr. La posterità romena dello «Starec» Paisij // PS (№ 9.432). 245–266.

271. Ică loan I. jr. La «Scala» di Giovanni Climaco in România. La fortuna di un libro, il simbolo di un popolo // GC (№ 4.1807). 241–278.

272. Ielciu I. Μ. Învăţătura despre îndumnezeirea omului la Sf. Maxim Mărturisitorul // MA 1988. 2.

273. Ierotei, mitrop. de Nafpaktos. Sf. Grigorie Palama Aghioritul / Trad. de Bălan P. Bacău 2000.

274. lonescu G. D. Αί σχέσεις τῶν Ρουμανικῶν Χωρῶν μετά του Πατριαρχείου Αλεξανδρείας. Αθῆναι 21973–1974.

27 5. lonescu I. Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul // Sfinţi români.

276. lonescu I. Viaţa şi pătimirea Părintelui nostru Nifon Patriarhul // Sfinţi români.

277. lonescu I. Mitropolitul Grigorie Dascălul // GB 1989. 2–3.

278. lonescu V. Opera Sf. Maxim Mărturisitorul în literartura română veche (până la 1850) // ST 1971. 5–6.

279. Ioniţă V. Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana // Sfinţi români.

280. Iorga N. Manuscriptele Mănăstirii Cernica // BOR 1902. 26. 2–3. [Работа, где был впервые введен термин «Паисианизм"].

281. Iorga N. Viaţa şi faptele mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi. Bucureşti 1904. 21915.

282. Iorga N. Contribuţii la istoria literaturii române în veacul al XVIII-lea şi al XIX-iea. Scriitori bisericeşti // AAR 1905–1906. 2(18).

283. Iorga N. Mănăstirea Neamţului. Viaţa călugărească şi munca pentru cultură. Vălenii de Munte 1912. 2Neamţu 1925.

284. Iorga N. Sfătuitorul bizantin al lui Mihai Viteazul: mitropolitul Dionisie Rally Paleologul // Revista istorică. 1919. 5.

285. Iorga N. Ceva din legăturile domniilor româneşti cu Ierusalimul. Bucureşti 1932.

286. Irimia I. Câteva figuri de români athoniţi // GB 1952. 8–10.

287. Irimia I. Mitropolitul Veniamin Costachi la mănăstirea Neamţ // MMS 1967. 1–2.

288. Irimia I. Lucrări ale Sf. Vasile cel Mare în manuscrise şi tipărituri la mănăstirea Neamţu // MMS 1979. 1–2.

289. Irimia I. Cuviosul Chiriac de la Tazlău // Sfinţi români.

290. Irimia I. Cuviosul Rafail de la Agpia // Sfinţi români.

291. Irimia I. Cuviosul Vasile de la Moldoviţa // Sfinţi români.

292. Irimia I. Sfântul loan de la Râşca // Sfinţi români.

293. Ivan loan, diac. О sută şaptezeci de ani de la moartea Stareţului Paisie // MMS 1964. 11–12. 656–660. [К 170-летию преставления св. Паисия].

294. Ivan loan, diac. Iniţiative – în secolul al ΧΙΧ-lea pentru păstrarea cât mai vie a numelui sfânt al Cuviosului Paisie de la Neamţ // Almanah Bisericesc (Episcopia Buzăului). 1997. 168–176.

295. Ivan loan, diac., Porcescu S. Mănăstirea Neamţ. Iaşi 1981. [Дан хронол. список игуменов].

296. Jivi A. Opere teologice bizantine editate in Ţarile Române de către Patriarhul Dositei al Ierusalimului // ST 1975. 3–4. 219–225.

297. Joantă R. Roumanie. Tradition et culture hésychaste / Préf. Clément O. Bellefontaine 1987. 318. *Англ. пер.: Seraphim Joantă, bp. Româniä Its hesychast tradition and culture. Wildwood 1992. *Рум. пер.: Serafim, mitropolitul. Isihasmul. Tradiţie şi cultură românească / Trad. de Iordăchescu I. Bucureşti 1995.

298. Kallistos Ware, ep. Puterea numelui. Rugăciunea lui Iisus in spiritualitatea ortodoxă / Trad. de Moldoveanu G. Bucureşti 1992. [Англ. ориг. см. № 2.142].

299. Karaisaridis К. Viaţa şi opera Sfântului Nicodim Aghioritul. Bucureşti 2000.

300. Lăzărescu E. Nicodim de la Tismana şi cultura românească (până la 1385) // Romanoslavica 1965. 11.

301. Les Actes roumains de Simonopetra (Mont Athos): catalogue sommaire / Éd. Nastase D., Marinescu F. Athenes 1987. 153., ill. facsim. *Репр.: // Symmeikta. 1987. 7. 275–420. [«Акты следуют в хронол. порядке, от 15 марта 1433 до 4 авг. 1848. Все акты – из Валахии, за искл. грамоты князя Молдавии Петра Хромца от 9 февр.1587»].

302. Lucian Varnava, monahul. Descrierea Sf. Locuri. Bucureşti 1856.

303. Man S. Sf. Serafim de Sarov // MA 1980. 1–3.

304. Manolache T. Bibliografia mitropolitului Veniamin Costachi // BOR 1946. 10–12.

305. Mănucă M. Mitropolitul Veniamin Costachi // BOR 1968. 1–2.

306. Mazilu D. Contribuţiuni la viaţa Sf. Nifon, patriarhul Constantinopolului. Bucureşti 1928.

307. Meleacă A. Palamism şi secularizare. Editura Schitul Dărvari 2000.

308. Meyendorff Jean, prot. Sf. Grigorie Palamas şi mistica ortodoxa. Bucureşti 1995. [См. № 6.1194].

309. Micle V. Despre monahismul românesc anterior sec. XIV // GB 1978. 3–4.

310. Mihail P. Obştea mănăstirilor Neamţ şi Secu în anul 1837 // RIRI (№ 13.372). 149.

311. Mihail P. St. Paisie Velicikovski şi erezia de la Poiana Voronei // Arhivele Basarabiei 1938. 1–4. 69–79. [Публ. письма св. Паисия 1793 г. против монаха Феопемпта, хулившего умную молитву, ср. № 9.376].

312. Mihail P. Stareţul Paisie de la Neamţ, innoitorul monahismului // MMS 1962. 38(5–6). 409–417.

313. Mihail P. Traduceri patristice ale stareţului Paisie // MO 1972. 24(3–4). 217–224. [Переписка св. Паисия с митроп. Новгородским и Петербургским Гавриилом Петровым].

314. Mihail P. Poiana Mărului, un centru ortodox cărturăresc // Spiritualitate şi istorie la intorsura Carpaţilor. Buzău 1983. 1. 355–384.

315. Mihail P. Cuviosul stareţ Paisie de la Neamţu // Sfinţi români. 484–495.

316. Mihail P. In legătură cu participarea episcopului Veniamin Costachi la înmormântarea stareţului Paisie de la Neamţu // BOR 1987. 105. 109–116.

317. Mihail P. Mărturii de spiritualitate românească in Basarabia. Chisinau 1993. [Сб-к работ a-pa, опубл. до 1945].

318. Mircea I. R. Cel mai vechi manuscris miniat din Ţara Românească: Tetraevanghclul popii Nicodim (1404) // Romanoslavica. 1966. 13.

319. Mircea I. R. Relations littéraires entre Byzance et les Pays Roumains // XIVе Congr. Int. des Ét. Byz. Bucarest, 6–12 sept. 1971. Rapports 4. Bucarest 1975.

320. Mişcarea isihastă şi legăturile cu românii // Revista Teologică. 1995. 1.

321. Mladin N. Prelegeri de mistică ortodoxă. Târgu Mureş 1996.

322. Moisescu G. Mănăstirile inchinate din Ţara Românească în vremea păstoriei mitropolitului Grigorie Dascălul (1823–1834). Bucureşti 1934.

323. Moisescu G. Contribuţia românească pentru susţinerca Ortodoxiei in cursul veacurilor // Ortodoxia. 1953. 2.

324. Moisescu G. Viaţa Sf. Nifon, patriarhul Ţarigradului. Cu prilejul împlinirii a 450 de ani de la mutarea sa către Domnul // BOR 1958. 9.

325. Moisescu I. Evagrie Ponticul. Viaţa, scrierile şi doctrina (greacă). Atone 1937.

326. Moldoveanu I. Personalităţi atonite în ţările române // GB 1999. 1–4.

327. Moldoveanu I. Prezenţa românească la Sfântul Munte Athos // GB 1999. 5–8.

328. Moldoveanu I. Traducerile lucrărilor lui Nicodem Aghioritul in româneşte. Conferinţă la Goumenissa – Grecia, 21–23 scptembrie 1999 // Ortodoxia 2001.

329. Motoc Ieronirn, arhim. Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul // Sfinţi români. 543–549.

330. Năsturel P. Aux origines des relations roumano-athonites: l’icône de Saint Athanase de Lavra du voivode Vladislav // Actes du VIе Congr. Int. des Ét. Byz. P. 1951. 2. 307–314.

331. Năsturel P. Sultana Mara, Vlad Vodă Călugărul şi începutul legăturilor Ţării Româneşti cu mănăstirea Hilandar // GB 1960. 5–6.

332. Nasturel P. S. Le Mont Athos et les Roumains: recherches sur leurs relations du milieu du XIVе siècle à 1654. Rome 1986. 375. (OCA 227) [Библ. 11–22]. *Рец.: Cazacu M. // RHR 1990. 207. 201–203; Dumitrescu C. L. // Byz 1987. 57. 540.

333. Neagoe Basarab 1512–1521. La 450 de ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti. Bucureşti 1972.

334. Neagoe M. Neagoe Basarab. Bucureşti 1971.

335. Nectarie B. Viaţa unui imbunătăţit călugăr român – Irinarh Roset, recenzie de Constantin Erbiceanu // BOR 1898. 7.

336. Nectarie, ieromon. Schitul românesc din Sf. Munte. Documente de la întemeierea schitului până azi. Bucureşti 1878.

337. Nica A. Rugăciunea lui Iisus. Încercare critică asupra misticii isihastc. Bucureşti 1939.

338. Nisiotis E. La pedagogie chrétienne de Grégoire de Moldavie // EO 1906. 9.

339. Norocel E. Sf. Eftimie, ultimul patriarh de Târnovo şi legăturile lui cu Ţările româneşti // BOR 1966. 5–6.

340. Norocel E. Mitropolitul Veniamin Costachi, şi tipografia de la Iaşi // MMS 1967. 1–2.

341. Olteanu P. Cea mai veche omilie in limba română // Romanoslavica. 1970. 17.

342. Olteanu P. Unul din izvoarele neogreceşti ale «Cazaniei» mitropolitului Varlaam (1643): «Comoara» lui Damaschin Studitul // Romanoslavica. 1972. 18.

343. Olteanu P. L’oeuvre Klimax traduitc par le Metropolite Varlaam (1618) // XIVе Congr. Int. des Ét. Byz. Bucarcst, 6–12 sept. 1971. Résumés, Communications. Bucarest 1975.

344. Olteanu P. Damaschin Studitul şi Mitropolitul Varlaam al Moldovei // MMS 1976. 3–4.

345. Paisianismul, un moment românesc în istoria spiritualităţii europene. Volum alcătuit în întâmpinarea primului Congres Ecumenic Internaţional «Paisie Velicikovski şi mişcarea/moştenirea sa spirituală», Italia, Magnano, 20–23 sept. 1995 / Ed. Zamfirescu D. Bucureşti 1996. 143. [Paisianismul].

346. Panţurescu I. Înfiinţarea Episcopiei de Argeş. Iosif, primul ei episcop. Bucureşti 1904.

347. Părinţii isihaşti. Iubirea de linişte / Trad. Neagu D. Bucureşti 2001.

348. Paterson J. Hesychastic thought as revealed in Byzantine, Greek and Românian Church Freschoes: A theory of origin and diffusion // RESEE 1978. 16(4).

349. Pelin V. Contribuţia cărturarilor români la traducerile Şcolii paisiene // RIRI (№ 13.372). 83–109.

350. Plămădeală Antonie, mitrop. Dascăli de cuget şi simţire românească. Bucureşti 1981.

351. Plămădeală Antonie, mitrop. Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă / Pref. Stăniloae D. Sibiu 1983. 2Axios 1995.

352. Popa I. Mijloace morale de imbunătăţire a vieţii creştine după Sfintii Vasile cel Mare, Pahomie şi loan Casian. Proiect de teză de doctorat.

353. Popa I. Purificarea de patimi prin virtuţi în lumina Patericului // GB 1985. 7–9.

354. Popescu D. Isihasmul românesc // Almanahul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. 2001.

355. Popescu E. Monahismul timpuriu pe teritoriul României // Analele Universităţii «Аl. loan Cuza». Iaşi 1994.

356. Popescu N. M. Nifon II, Patriarhul Constantinopolei // AAR Bucureşti. 1913–1914. 2(37).

357. Popescu N. M. Patriarhii Ţarigradului in Ţările Române în veacul XVI. Bucureşti 1914.

358. Popescu N. M. Viaţa şi faptele părintelui nostru Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti. Bucureşti 1934.

359. Popescu N. M. Un complex necunoscut de sihăstrii din munţii Buzăului din vremea lui Neagoe Basarab // GB 1974. 5–6.

360. Popescu P. Manuscrise slavone din mănăstirea Putna // BOR 1962. 1–2.

361. Porcescu S. Activităţi culturale la mănăstirea Neamţ in secolul al XV-iea // MMS 1962. 5–6.

362. Porcescu S. Sfântul Daniil Sihastrui // Sfinţi români.

363. Prochorov G. M. La vita di quiete in comune. Basilio di Poiana Marului о Innokentij di Komel? // VM (№ 9.1525), 171–202.

364. Procopan E. Paisie Velicikovski 1722–1794. Schiţă istorică despre viaţa şi opera sa // Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chisinău. 1933. 23. 163–262. [Первая рум. монография о преп. Паисии; по оценке проф. Замфиреску – «простая компиляция из книги Четверикова, доходящая до плагиата» (Paisianismul, р. 24)].

365. Punguţă V. Cunoaşterea lui Dumnezeu şi rugăciunea la Sf. Grigorie Palama // Revista teologică. Serie nouă. 1991. 1(73) 5. 13–25. [Богопознание и молитва у св. Григория Паламы].

366. Raccanello D. La preghiera di Gesù negli scritti di Basilio di Poiana Mărului. Alessandria 1986. *Рум. пер.: Rugăciunea lui Iisus în scrierile stareţului Vasile de la Poiana Mărului. Sibiu 1996.

367. Raccanello D. La figure de Basile de Poiana Mărului et son enseignement sur la Prière de Jésus // Irénikon. 1988. 61. 41–66.

368. Raccanello D. Vasilij de Poiana Mărului // DS 1992. 16. 292–298.

369. Racoveanu G. Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie, stareţul sfintelor mănăstiri Neamţul şi Secul. Vâlcea 1935.

370. Rădulescu M. Rugul Aprins. Duhovnicii Ortodoxiei sub lespezi, în temniţele comuniste. Bucureşti 1993. [О деятельности в 40-е и 50-е годы XX в., в период коммунистич. гонений, кружка «Неопалимая Купина», состоявшего из монахов и мирян строго исихастской ориентации].

371. Rezuş P. Viaţa şi faptele Sf. Daniil Sihastrui // ST 1956. 3–4.

372. Românii în reinnoirea isihastă. Studii inchinate Cuviosului Paisie de la Neamţ la bicentenarul săvârşirii sale (15 noiembrie 1794), Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Trinitas – Iaşi, 1997. Iaşi 1997. 17. [RIRI]. [Сб-к работ по исихазму в Румынии, посвященный двухсотлетней годовщине преставления св. Паисия].

373. Savin I. G. Mistica şi ascetica ortodoxă. Sibiu 1996.

374. Scrima André, mon. Timpul Rugului Aprins. Maestru spiritual in tradiţia răsăriteană. Bucureşti 1996. *Итал. пер.: Scrima André. Il padre spirituale. Bose 2000. 128.

375. Simedrea Tit, mitrop. Viaţa şi traiul sfântului Nifon patriarhul Coanstantinopolului. Introducere şi text. Bucureşti 1937.

376. Simedrea Tit, mitrop. Filotei monahul de la Cozia. Dat, locul şi limba în care s-au alcătuit pripealele // MO 1955. 10–12.

377. Simedrea Tit, mitrop. Monahismul în Ţara românească înainte de 1370 // BOR 1972. 7–8.

378. Sisman I. Schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos. 1906.

379. Sofronie, arhim. Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Atonitul / Trad. Ică I. I.. Edit. Deisis 1999. [Пер. кн. «Старец Силуан» иером. Софрония (Сахарова), см. № 9.1124].

380. Spiritualitate şi istorie la Întorsătura Carpaţilor / Ed. Plămădeală Antonie, mitrop. Buzău 1 (1983) – 2 (1985).

381. Stan L. Sfinţii români. Sibiu 1945.

382. Stan L. Pravila Sf. Calinic. Un veac de la apariţia ei // MO 1962. 3–4.

383. Stănescu E. Byzance et les Pays Roumains aux IXе-XVе siècle // XIVе Congr. Int. des Ét. Byz. Bucarest, 6–12 sept. 1971. Rapports 4. Bucarest 1975.

384. Stăniloae D. Viaţa şi activitatea Patriarhului Dosofteiu al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţarile Romane. Teză de doctorat în teologie / Pref. Loichita V. Cernauti 1929.

385. Stăniloae D. Cuvânt solemn la canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica // BOR 1955. 73. 1159–1172.

386. StăniloaeD. În jurul «Omiliilor duhovniceşti» ale Sf. Macarie Egipteanul // MO 1957. 9.

387. Stăniloae D. Bessi in mănăstirile din Orient // BOR 1976. 5–6.

388. Stăniloae D. Liturghia comunităţii şi jertfa interioară în viziunea filocalică // Ortodoxia. 1978. 30.

389. Stăniloae D. Teologia morală ortodoxă. Bucureşti 1981. 3: Spiritualitatea ortodoxă.

390. Stăniloae D. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. Craiova 1986.

391. Stăniloae D. Studii de teologie. Craiova 1991.

392. Stăniloae D. Din istoria isihasmului in Ortodoxia română. Bucureşti 1992.

393. Stăniloae D. Iisus Hristos sau restaurarea omului. Craiova 1993.

394. Stăniloae D. Trăirea lui Dumnezeu in Ortodoxic / Antologie, studiu introductic şi note de Frunză F. Cluj 1993·

395. Sterian P. Răsboiul nevăzut. Viaţa de indumnezeire a sfinţitului Părintelui nostru Paisie cel Mare. Bucureşti 1944.

396. Suttner E. C. Paisij Veličkovski im Spiegel des geistlichen Testaments seines Schülers Gheorghe de la Cernica // OS 1973. 2–3. 184–189. *Рец.: Bucevski O. // ST 1975. 3–4. 340–341; Păcurariu M. // MO 1974. 3–4. 913–914.

397. Suttner E. C. Kloster Neamţ als Vermittler byzantinischer Literatur an der Wende vonXVIII zum XIX Jahrhunderts // OS 1974. 4. *Рец.: Bucevski O. // ST 1975. 3–4. 340–341. *To же: // Id. Beiträge (№ 13.398). 271–277.

398. Suttner E. C. Beiträge zur Kirchengeschichte der Rumänen. Wien; München 1978.

399. Şerbănescu N. Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului // BOR 1968. 3–5.

400. Şerbănescu N. 450 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab // GB 1971. 9–10.

401. Şesan M. L’hésychasme et la langue populaire en église // XIVе Congr. Int. des Ét. Byz.. Bucarest, 6–12 sept. 1971. Résumés, Communications. Bucarest 1975.

402. Ştefan L. Virtute iubirii în teologia Sf. Maxim Mărturisitorul // MA 1989. 3.

403. Ştefânescu I. D. Cuviosul Daniil Sihastrui // BOR 1956. 6–7.

404. Teodor S. [Tit Simedrea, mitrop.] Filotei monahul de la Cozia, imnograf român. // MO 1954. 1–3.

405. Theoclit D. Tâlcuire athonită la Filocalie. Cele о sută de capete despre cunoaştere al celui între sfinţi părintelui nostru Diadoh al Foticeei / Trad. Agapie ieromonahul. Bucureşti 2001.

406. Timiadis E. Monahismul ortodox. Ieri-astăzi. P. 1981. 252.

407. Tomescu C. N. Mitropolitul Grigorie IV al Ungrovlahiei. Chişinău 1927.

408. Tomescu C. N. Scurtă povestire istorică despre Sfânta Mănăstire Neamţu şi aşezările monahale supuse ei. Neamţu 1942.

409. Tomitanul Lucian, ep. Cuviosul loan lacob de la Neamţ (Hozevitul) // Sfinţi români.

410. Tomitanul Lucian, ep. Cuviosul Irinarh de la Horaiţa // Sfinţi români. 511–519.

411. Turcu C. Daniil Sihastrui, figură istorică, legendară şi bisericească // Studii şi cercetări istorice. Iaşi 1947. 20.

412. Turdeanu E. Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare // Cercetări literare. Bucureşti 1943. 5.

413. Turdeanu E. Opera patriarhului Eftimie al Târnovei (1375–1393) în literatura slavo-română Bucureşti 1947.

414. Turdeanu E. Les premieres écrivains religieux en Valachië l’hegoumene Nicodème de Tismana et le moine Philothée // Revue des Études Roumaines. P. 1954. 2.

415. Turdeanu E. L’activité littéraire en Moldavie à l’epoque d’Etienne le Grand // Revue des Études Roumaines. P. 1960. 5–6.

416. Un moine de l’Église orthodoxe de Roumanie [André Scrima, archim]. L’avènement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine // Istina. 1958. 5. 295–328, 443–474. [Широко изв. текст, впервые познакомивший Запад с филокалическим движением в совр. Румынии].

417. Ursu N. A. Şcoala de traducători români din obştea stareţului Paisie, de la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ // RIRI (№ 13.372). 39–74.

418. Vârlan I. Învăţătura despre mântuire la Sf. Simeon Noul Teolog // Ortodoxia. 1974. 26.

419. Vasilache V. Mitropolitul Veniamin Costachi. Neamţ 1941.

420. Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ. După manuscrisul nr. 154 din Biblioteca Mănăstirii Neamţ / Ed. îngrijită de Ivan I. Iaşi 1997. XXXIV, 154. [Публ. позднего (сер. XIX в.) анонимного Жития преп. Паисия из Библиотеки Нямецкого м-ря, дополненная рядом писем св. Паисия и обширным аппаратом].

421. Vizanti A. Veniamin Costachi, mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Epoca, viaţa şi operile sale. Iaşi 1881.

422. Voicescu C. Viaţa şi activitatea episcopului Pahomie al Romanului // BOR 1972. 5–6.

423. Voicescu C. Cărţi de zidire sufletească traduse din greceşte şi tipărite de mitropolitul Grigorie Dascălul // GB 1973. 7–8.

424. Voicescu C. Viaţa îmbunătăţita a episcopului Pahomie al Romanului // Sfinţi români.

425. Vornicescu Nestor, ep. Literatura patristică şi preocupările mitropolitului Veniamin Costachi // MMS 1967. 1–2.

426. Vornicescu Nestor, ep. Relaţii bisericeşti-culturale intre mănăstirea Neamţ şi Transilvania din cele mai vechi timpuri până în preajma anului 1918 // MMS 1968. 75(11–12).

427. Vornicescu Nestor, ep. Scrieri bizantino-ecleziastice in ţările române (sec. XIV-XV) // MO 1971. 7–8.

428. Vornicescu Nestor, ep. Cuviosul Nicodim de la Tismana ctitor de locaşuri sfinte // MO 1976. 11–12.

429. Vornicescu Nestor, ep. Primele scrieri patristice in literatura noastră, sec. IV-XVI. Craiova 1984.

430. Zaharia Ciprian, arhim. Contribuţia românească la personalitatea, opera şi amintirea Stareţului Paisie Velicicovschi 1722–1794. Mănăstirea Bistriţa 1985.

431. Zaharia Ciprian, arhim. Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab // Sfinţi români.

432. Zaharia Ciprian, arhim. Biserica Ortodoxă Română şi traducerile patristice şi filocalice în limbile moderne // MA 1987. 4. *To же: // Paisianismul (№ 13.345). 46–64. *Итал. пер.: La chiesa ortodossa romena in rapporto alle traduzione patristiche filocaliche nelle lingue modern // Benedictina. 1988. 35(1). 153–172.

433. Zaharia Ciprian, arhim. Iosif Muşat I, întâiul mare ierarh al românilor / Edit. Episcopiei Romanului şi Huşilor. 1987.

434. Zaharia Ciprian, arhim. Contribuţia românească la sinteza paisiană. «Paisianismul» şi «Spiritualitatea cernicană» // Paisianismul (№ 13.345). 65–115. [Паисианизм и «Черникская духовность"].

435. Zaharia Ciprian, arhim. Paisij Veličkovskij et le rôle oecuménique de l’Église orthodoxe roumaine // Irénikon 1985. 58. 66–69. *Рум. ориг.: Paisianismul si slujirea ecumenica a Bisericii Ortodoxe Române// Paisianismul (№ 13.345). 35–45.

436. Zamfirescu D. Biografiile stareţului Paisie Velicikovski şi valoarea lor documentară pentru istoria paisianismului, lucrare de seminar la disciplina Istoria Bisericii Române. Manuscris.

437. Zamfirescu D. Probleme teologice şi hagiografice legate de supranumele Sf. Simion Noul Teolog // Ortodoxia. 1958. 10(3). 395–429.

438. Zamfirescu D. Manuscrise slave cu traduceri din Sfântul Simeon Noul Teolog // Ortodoxia. 1959. 11(4). 535–566.

439. Zamfirescu D. Neagoe Basarab şi invăţăturile către fiul său Teodosie. Probleme controversate. Bucureşti 1973.

440. Zamfirescu D. Contribuţii la istoria literaturii române vechi. Bucureşti 1981.

441. Zamfirescu D. О carte fundamentală a culturii europene. Bucureşti 1991. *Англ. пер.: A fundamental book of the European culture. Bucharest 1991. 36. *Укр. пер.: Бухарест 1991. [Платформа нац.-идеологич. подхода к славянскому «Добротолюбию», согласно которому этот труд – «фундаментальная книга европейской культуры», а его создатель св. Паисий – «первый украинец, вошедший в Пантеон Человечества». Румыны же – «первые в Европе, кто предпринял мощные усилия по переводу Отцов Церкви и духовных текстов на народный язык», и Паисий «достиг мировых свершений лишь оттого, что обрел среди румын, на земле Румынии и в румынской культуре щедрую почву, на которой мог свободно цвести его гений"].

442. Zăvoianu С. Rugăciunea lui Iisus in Imperiul Bizantin. Răspândirea ei in Peninsula Balcanică şi in Ţările Române // GB 1981. 40(11–12).

* * *

122

Прим. ред. Следует несколько уточнить формулировки проф. Молдовяну (как здесь, так и ниже), относящиеся к описанию и оценке значения румынских филокалических переводов. Переводческий труд румынских подвижников XVIII в. был детально изучен лишь в последние годы, заслугами румынских ученых. Но, справедливо подчеркивая его размах и объем, румынские исследователи часто откровенно пристрастны в сопоставлении его плодов с греческою и славянской традициями. (Здесь явно сказываются влияния националистической идеологии, царившей в Румынии Чаушеску; отличный анализ этих влияний в сфере исихастских штудий дан в недавней работе о. Иоанна Ики, см. № 13.270). Все румынские переводы, включая и знаменитую «Драгомирненскую Филокалию» 1769 г. (№ 13.11), остались в рукописях, и без всякого сомнения, венецианский том 1782 г. есть первое издание «Добротолюбия». Переход к печатному станку – принципиальный рубеж, разделяющий два рода явлений культуры: книги, что ходят в обществе и служат частью социальной фактуры, и рукописные сборники, от века делаемые в обителях и там пребывающие. Что же до славянской традиции, то, разумеется, славянские переводы аскетических авторов существовали во множестве за сотни лет до румынских, и в той же классической форме монастырских сборников (хотя и не собирались в единый большой свод, покуда самою жизнью не была рождена идея «Добротолюбия»). Кроме того, в языковой ситуации XVIII – начала XIX вв. славянское «Добротолюбие» 1793 г., выдержавшее за 34 года, 1822–1856, 5 изданий (!), было никак не памятником мертвого книжного языка (другой частый тезис румынских авторов), а живейшим фактором духовной жизни русских людей и духовного процесса, породившего Оптину пустынь и русское исихастское возрождение. Именно славянское «Добротолюбие» носил «под пазухою» крестьянин-странник из «Откровенных рассказов»... Но и не это важно в нашем контексте. Важнее то, что справедливо подчеркивает сам автор статьи: школа св. Паисия была явлением соборности. Она была примером соборности также и в национальном, и в языковом аспекте: здесь православный подвиг служил уникальным тиглем, где во взаимодействии греческой, славянской, румынской языковых стихий рождались осмысление и передача великой исихастской традиции. И спор о приоритетах грозит затемнить и снизить эту высокую духовную суть.

123

Simedrea Tit, Mitrop. Monahismul în Ţara româneasca înainte de 1370 // BOR 1972. 7/8. 675.

124

В румынских княжествах славянский язык был официальным языком канцелярского делопроизводства.

125

Название одного из румынских княжеств.

126

Прим. ред. Принципы распределения литературы о св. Паисии между Русским и Румынским разделами нашей библиографии указаны во Введении к Русскому разделу.

127

См. D. Stăniloae. Din istoria isihasmului în Ortodoxia română. 1992. 24

128

См. Ciprian Zaharia. Paisianismul şi slujirea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române // Paisianismul (№ 13.345). 49.

129

Прим. ред. Здесь вновь нужно уточнить, ибо такая характеристика переводческой деятельности св. Паисия – а мы также ее найдем и у архим. Чиприана, и у других румынских ученых – упрощает и даже искажает истинную картину. Святитель, как известно, развил «симфонический» метод, учитывающий все доступные списки переводимого труда, как в подлиннике, так и в переводах; и исследователи расценивали этот метод как «критическое обращение с текстом», для своего времени вполне научное. Хотя поначалу переводы с румынского – «молдавского», как его называет старец, – действительно, играли ведущую роль, но пользовался он ими, «следя по древнегреческому подлиннику» и базируясь на уже бывших славянских переводах (несравненно древнейших, нежели румынские). Именно так описал свой подход к делу сам старец в широко известном письме к архимандриту Феодосию (ок. 1782 г.). См. напр.: Прот. Сергий Четвериков. Старец Паисий Величковский. Париж 1988. С.120–126.

130

См. данные о рукописях в начале представленной библиографии.

131

См. Em. Timiadis. Monahismul ortodox. Ieri-astăzi. P. 1981.

132

Прим. ред. Следуя принципам нашего издания, мы дополнили библиографию, составленную проф. Молдовяну, работами на других языках, а также и рядом рум. работ.

133

Monahismul în Ţara românească înainte de 1370 // BOR 1972. 7/8. 675.

134

Slava era limba oficială, de cancelarie, în Principatele române.

135

D. Stăniloae. Din istoria isihasmului în Ortodoxia română. 1992. 24.

136

Ciprian Zaharia. Paisianismul şi slujirea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române // Paisianismul (№ 13.345). 49.

137

Vezi bibliografia de mai jos.

138

Em. Timiadis. Monahismul ortodox. Ieri-astăzi. P. 1981.

139

Прим. ред. Все русскоязычные сведения и пояснения в данном разделе принадлежат редактору.


Источник: ИСИХАЗМ. Аннотированная библиография / Под общей и научной редакцией С. С. Хоружего. – М.: Издательский Совет Русской Православной Церкви. 2004. – 912 с. ISBN 5-94625-090-6

Комментарии для сайта Cackle